Transelectrica nu precizează concret ce prevederi legale a încălcat.

"Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice 'Transelectrica' SA informează publicul investitor asupra faptului că în data de 27 august 2019 ANRE a emis procesul verbal de constatare şi sancţionare nr. 74109 prin care a stabilit sancţionarea Companiei, în conformitate cu art. 93 alin. (2) pct. 2 lit. c) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, pentru nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a obligaţiilor prevăzute la art. 15 din Regulamentul (CE) nr. 714/2009, pentru un număr de şapte contravenţii cu amendă în cuantum total de 2.400.000 lei", au arătat reprezentanţii Transelectrica, potrivit Agerpres.

Compania are posibilitatea să achite, în termen de cel mult 15 zile de la data comunicării procesului verbal, jumătate din minimul amenzii totale prevăzute de actul normativ, în cuantum de 70.000 de lei.

Transelectrica precizează, în documentul trimis BVB, că va analiza motivaţia prezentată în cadrul respectivului proces-verbal în vederea exercitării dreptului de a contesta în instanţă eventualele neregularităţi existente în cadrul acestuia.

Reprezentanţii Transelectrica au declarat că impactul acestor amenzi asupra companiei este minim.

"ANRE a considerat că au fost încălcate prevederile Regulamentului (CE) 714/2009 cu privire la transmiterea cu întârziere (la nivel de ore) a unor date pe platformele de transparenţă, în intervalul 2017-2018. În conformitate cu reglementările specifice, se va plăti în termen de 15 zile jumătate din valoarea minimă prevăzută de actul normativ pentru fiecare dintre cele şapte contravenţii, adică în total 70.000 de lei. Astfel, amenda plătită de Transelectrica va fi de 70.000 de lei, în termen de 15 zile. Transelectrica face demersuri pentru contestarea amenzii. Impactul asupra companiei este minim", au declarat reprezentanţii companiei.