UiPath a precizat că mărimea şi preţul IPO-ului nu a fost încă stabilite. Cu toate acestea, sursele citate de Bloomberg susţin că ofertă publică iniţială ar putea să se deruleze în prima jumătate a anului următor.

Printre investitorii la UiPath se numără Accel, Sequoia Capital, Coatue Management, Tiger Global Management LLC şi Tencent Holdings Ltd.

Înfiinţată în România, în anul 2005, sub denumirea DeskOver şi redenumită UiPath în 2015, compania are printre clienţi entităţi precum CIA, forţele navale ale SUA, McDonald's Corp, Duracell şi Swiss Re, potrivit Agerpres.

Compania avut anul trecut venituri de 360 milioane dolari, după ce a ajutat unele dintre cele mai mari companii americane să îşi automatizeze procesele de rutină.

Citește și: Start-up-uri tot mai multe și tot mai valoroase. Unicornul din România care a pus primul miliardar român pe coperta revistei Forbes

În luna iulie a acestui an, UiPath a dat publicităţi un comunicat în care anunţa că a fost evaluat la 10,2 miliarde de dolari, după o nouă rundă de finanţare în valoare de 225 milioane de dolari. Este vorba de o creştere semnificativă faţă de evaluarea de şapte miliarde de dolari obţinută la precedenta rundă de finanţare din luna aprilie 2019.

UiPath ar urma să se alăture mai multor startup-uri din domeniul tehnologiei care intenţionează să demareze un IPO anul următor, precum producătorul de jocuri video Roblox Corp., aplicaţia de online dating Bumble, platforma de livrare a cumpărăturilor Instacart Inc. precum şi furnizorul de credite ipotecare online Better.com.

În prezent, UiPath este interesată să se extindă după ce în perioada pandemiei mai multe companii au devenit interesate să îşi automatizeze procesele pentru a reduce costurile. Directorul general, Daniel Dines, declara în luna martie că clienţii UiPath din sectoarele de retail, sănătate şi finanţe utilizează serviciile companiei pentru a face faţă unei modificări semnificative a cererii provocată de pandemia de coronavirus.

De asemenea, în luna februarie a acestui an, Dines a spus că UiPath are în vedere o posibilă listare publică iniţială (IPO), după ce în 2018 a devenit primul start-up fondat în România care a dobândit statutul de unicorn, adică a fost evaluat la peste un miliard de dolari. Între timp compania şi-a mutat sediul general la New York.