Platformele mobile au generat 59% din veniturile din publicitate ale Facebook in perioada ianuarie-martie, impingand veniturile si profitul retelei de socializare cu mult peste estimarile analistilor, noteaza Bloomberg.

Actiunile companiei au urcat cu pana la 6% in prelungirea sedintei oficiale de tranzactionare de miercuri pe bursa de la New York, semnaland ca Facebook isi va continua ascensiunea dupa ce si-a dublat capitalizarea de piata in ultimul an.
Directorul financiar executiv al Facebook, David Ebersman, si-a anuntat marti demisia. Ebersman a ajutat compania sa-si revina dupa listarea dezastruoasa la bursa si sa atinga o capitalizare de piata de 160 miliarde de dolari.

Facebook raporteaza 1,28 miliarde utilizatori activi la finele lunii martie, reprezentand aproape jumatate din populatia conectata la internet la nivel global. La sfarsitul anului trecut, reteaua de socialiare raporta 1,23 miliarde utilizatori activi.
Mai mult de un miliard dintre utilizatorii activi lunar, si peste jumatate dintre utilizatorii activi zilnic ai Facebook acceseaza reteaua prin platforme mobile.

Compania de cercetare de piata EMarketer estimeaza ca Facebook va avea in acest an o cota de 22% din piata publicitatii mobile, evaluata la 31,5 miliarde de dolari, fata de 18% in 2013. Intre timp, cota de piata a Google va scadea de la 49% la 47%.

Facebook a efectuat recent doua achizitii rasunatoare, preluand aplicatia de mesagerie instant WhatsApp intr-o tranzactie evaluata la 19 miliarde de dolari si dezvoltatorul de echipamente pentru realitate virtuala Oculus VR, pentru 2 miliarde de dolari. WhatsApp are 500 milioane de utilizatori, insa genereaza venituri modeste deoarece nu distribuie publicitate.

Facebook a incheiat primul trimestru al anului cu rezerve acumulate de 12,6 miliarde de dolari.