De asemenea, si reactorul 2 este oprit pana vineri, acesta intrand in programul de oprire planificata pe 6 mai in vederea efectuarii lucrarilor de mentenanta planificate.

"In prezent, se efectueaza lucrari de reducere a gradului de sensibilitate a sistemului de excitatie a turbogeneratorului Unitatii 1 la perturbatii din sistemul energetic", a anuntat SNN.

Dupa finalizarea lucrarilor, Unitatea 1 a CNE Cernavoda va fi reconectata la Sistemul Energetic National in dupa-amiza zilei de 1 iunie.

"Sistemele centralei functioneaza conform proiectului si realizarea acestor lucrari nu implica niciun impact asupra securitatii nucleare a reactorului, personalului de exploatare, populatiei si mediului inconjurator", subliniaza compania.

In ceea ce priveste lucrarile aferente opririi planificate a Unitatii 2 a centralei nucleare de la Cernavoda, acestea se vor finaliza vineri, 2 iunie, zi in care reactorul va fi sincronizat la Sistemul Energetic National.

Cele doua unitati de la Cernavoda asigura aproape 20% din productia totala de electricitate a tarii.

Nuclearelectrica a inregistrat in primele trei luni ale acestui an un profit net de 84,05 milioane lei (18,7 milioane euro), in crestere cu 26% fata de perioada similara a anului trecut.

Productia de energie a companiei a scazut in primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh in primele trei luni ale anului trecut. Veniturile din vanzarea energiei electrice au urcat in primele trei luni cu 8%, la 483,9 milioane lei.

Actionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participatie de 82,49%. Nuclearelectrica este listata la Bursa de Valori Bucuresti si are o valoare de piata de 2,11 miliarde lei (468,8 milioane euro).