Oficialul BNR a aratat ca numarul creditelor la care se inregistreaza restante a ajuns la 225.000.

"La creditele deja existente, deja cu probleme, se adauga noi credite. Ponderea creditelor afectate de restanta in total credite este de 24%. Neperformanta va fi destul de ridicata in prima parte a anului viitor", a adaugat directorul BNR.

Soldul creditelor acordate firmelor si populatiei era la finele lunii octombrie de 221 miliarde de lei (51 miliarde de euro).

"Am avut o discutie cu domnul Ghetea (Radu Ghetea - presedintele ARB) legat de situatiile in care se restructureaza un credit, pentru ca unele banci, modul in care au facut acest lucru, au omorat clientii sau erau pe punctul sa-i omoare si au inteles ca este mai bine sa recuperezi ceva decat sa iei in portofoliu cladiri si terenuri pe care sa nu poti sa le vinzi", a spus Cinteza.

El a spus ca la mijlocul saptamanii viitoare Directia Supraveghere va trimite spre aprobare o adresa conducerii bancii centrale cu propunerile de relaxare a conditiilor de restructurare a creditelor. Ulterior, recomandarile BNR vor fi transmise bancilor comerciale.

Pe de alta parte, el a spus ca in cazul in care un client nu dovedeste ca are capacitate de plata, atunci creditul nu trebuie restructurat, dovada fiind faptul ca din numarul total de clienti restructurati 30-40% au redevenit rau-platnici.