Pentru un depozit frigorific de alimente la marginea Bucurestiului, Comisia Europeana a aprobat o finantare de 1,9 milioane de euro. Dar pana au venit banii, initiatorii proiectului abia au supravietuit.

"Am avut 300.000 de euro din buzunarele proprii pentru ca datorita fluctuatiei de curs s-a ajuns la 1,6 milioane de euro plus 300.000 de euro pe care i-am suportat noi”, explica Valentina Ion, sef de depozit.

Odata proiectul aprobat, investitia trebuie facuta pe cont propriu, urmand ca ministerul prin care vin banii europeni sa deconteze cheltuielile justificate. Insa asteptarea este adesea vecina cu falimentul, spun cei care au trecut prin aceste situatii.

"Nu se poate, eu am investit bani, am luat bani de la banca, 13 miliarde, platesc dobanda de 9 luni, iar ei imi cer cate o hartie in fiecare luna. Am proiect depus din iunie 2008 si nici azi nu am luat banii", se plange si Ionel Visinescu, om de afaceri.

Desi autoritatile spun ca fondurile europene reprezinta cea mai simpla solutie de iesire din recesiune, Romania a primit pana acum doar 300 de milioane de euro, din cele aproape 20 de miliarde destinate firmelor, transporturilor si resurselor umane. In schimb, platim de 10 ori mai mult decat incasam la bugetul Uniunii.