"Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2021/februarie 2020) a înregistrat o valoare medie de 4,04%. Sunt de remarcat anticipaţiile privind majorarea ratelor de dobândă atât pentru scadenţele scurte (ROBOR 3M) cât şi pentru cele lungi (obligaţiuni suverane cu scadenţa 5Y /5 ani/ denominate în RON), peste 61% şi respectiv 64% dintre participanţii la sondaj anticipând aceste evoluţii. În ceea ce priveşte preţurile proprietăţilor imobiliare din principalele oraşe, aproape 62% dintre respondenţi le consideră supraevaluate", se arată într-un comunicat al CFA România.

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproape 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8345, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8931.

În luna ianuarie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA Society România a crescut faţă de luna anterioară cu 2,2 puncte până la valoarea de 63,7 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 39,9 puncte). Această evoluţie s-a datorat componentei anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 3,3 puncte, până la valoarea de 73,1 puncte, în timp ce, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 33,8 puncte. Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 4,9 puncte până la valoarea de 59 puncte, iar comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 43 puncte.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

"Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CF", se precizează în comunicatul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi la anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). În prezent, Asociaţia CFA România are peste 245 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).