O delegatie condusa de Constantin Cerbulescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC), s-a intalnit la data de 9 noiembrie, la Bruxelles, cu reprezentanti ai Comisiei Europene, pentru initierea dialogului cu oficialii UE pentru a clarifica aspecte referitoare la articolul 95 din OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

"Comisia a mentionat ca a primit mai multe plangeri de la institutii bancare si nebancare romane care sustin ca prevederile articolului 95 din OUG 50/2010, raportate la prevederile articolului 30 din Directiva 2008/48/CE, ar avea implicatii in ceea ce priveste principiul retroactivitatii si ar determina neconcordante cu prevederile Directivei", potrivit unui comunicat ANPC.

Conform articolului 95 al OUG 50, prevederile Ordonantei se aplica si contractelor aflate in curs de derulare, fapt considerat de catre reprezentantii mediului bancar a fi neconform cu prevederile articolului 30 din Directiva 2008/48/CE, care precizeaza ca directiva nu se aplica acelor "contracte de credit existente la data intrarii in vigoare a masurilor nationale de punere in aplicare".

Potrivit comunicatului ANPC, Cerbulescu a precizat la Bruxelles ca OUG 50/2010 este un act normativ complex, prin care se doreste crearea unui cadru juridic unic pentru contractele de credit destinate consumatorilor, si reuneste atat prevederi europene in domeniul contractelor de credit pentru consumatori, cat si prevederi specifice nationale, ce nu sunt reglementate prin legislatia europeana.

ANPC a sustinut ca prin OUG 50/2010 se urmareste realizarea intr-un mod transparent a contractelor de credit, clarificarea drepturilor si obligatiilor partilor, normalizarea relatiei dintre clienti si banci, tinand cont de istoricul pe care aceasta il are, dar si incurajarea concurentei pe piata bancara.

"Comisia a afirmat ca intelege intentiile autoritatilor romane si doreste sa gaseasca, impreuna cu acestea, o solutie care sa asigure echilibrul intre drepturile si obligatiile partilor, precizand ca va lua in calcul discutiile avute si va veni cu propuneri care ar putea conduce la obtinerea unui rezultat pozitiv. Ambele parti s-au aratat deschise in vederea continuarii dialogului pentru gasirea unei solutii optime", potrivit comunicatului ANPC.

In luna iunie, Guvernul a aprobat Ordonanta de Urgenta 50/2010, pe baza unui proiect elaborat de ANPC, care transpune in legislatia romaneasca Directiva Europeana 48/CE/2008, printre cele mai cunoscute prevederi ale actului normativ fiind eliminarea comisionului de rambursare anticipata la creditele cu dobanda variabila si calcularea dobanzii in functie de un indice de referinta transparent, la care se adauga o marja fixa, care nu poate fi modificata fata de contractul initial.

Totusi, ANPC a extins prevederile directivei europene astfel incat noile reglementari sa se aplice si contractelor de creditare aflate in vigoare, ceea ce a obligat bancile sa modifice un numar foarte mare de contracte incheiate cu clientii.

Comisia Europeana a solicitat autoritatilor romane la finele lunii septembrie sa prezinte clarificari dupa ce a primit mai multe plangeri privind transpunerea prevederilor directivei europene in legislatia nationala prin OUG 50/2010, care obliga bancile sa aplice principiile de transparenta si pentru contractele in derulare.

Legea de aprobare a OUG 50 a fost votata de Senat in forma aprobata de Guvern si se afla in prezent la avizare in Comisia pentru Buget, Finante si Banci din Cemera Deputatilor, camera decizionala.