Acum insa, cand o piesa se poate asculta gratis pe Spotify sau pe radiourile personalizabile de tipul Pandora, iar videoclipul se gaseste pe YouTube, e din ce in ce mai greu pentru artist sa profite de drepturile de autor ce i se cuvin pentru creatiile sale. Revista americana Rolling Stone a prezentat sumele pe care artistii si casele de discuri le primesc dupa ce creatiile care le apartin au fost difuzate sau vandute pe internet sau la raft.

Un artist a carui piese se pot asculta gratuit pe internet, se pot cumpara de pe iTunes sau Amazon si, in acelasi timp, se pot gasi pe CD-uri in magazinele din oras, primeste doar 38 centi (suma care se poate imparti cu casa de discuri) daca este ascultata de 60 de ori (!) pe Spotify. Daca artistul si-a scris piesa ascultata, mai primeste 9 centi pentru acelasi numar de ascultari. Dar, ca sa ajunga sa primeasca aceste sume, casa de discuri si artistul trebuie sa-si fac loc in “meniurile” iTunes sau Amazon, proces care nu este gratuit. Pentru postarea unei piese la download legal magazinele online percep producatorilor si performerilor 10 dolari, iar pentru un album intreg cer 50 de dolari.

iTunes vinde o piesa noua cu 1.29 $, o treime din acesta suma revine firmei Apple – proprietarul magazinului online, 60 de centi casei de discuri, in timp ce artistul primeste 20 de centi, plus inca 9 daca a si compus-o. De ce se bucura label-ul de o felie atat de mare? Pentru ca s-a ocupat de marketing, publicitate, productia pieselor si videoclipurilor dar si pentru ca directorii casei trebuie platiti si – cel mai important lucru – trebuie sa existe si profit de pe urma productiei audio sau video.

Citeste intreg articolul pe www.music-fm.ro