Multe banci au inceput sa trimita scrisori clientilor prin care le ofera noi credite. In cazul BCR, este vorba atat de clienti care au card de salariu la aceasta banca si carora li se ofera credite de nevoie personale sau clientii care au credite ipotecare in derulare si care si-au platit pana acum ratele la timp, fara intarzieiri. Acestora din urma li se ofera posibilitatea de refacere a plafonului de credit. Cu alte cuvinte, cine a imprumutat 30.000 de euro si a rambursat pana acum 7.000 de euro poate primi acum un credit de nevoi personale suplimentar de 7.000 de euro.

 Dobanzile la creditele in lei au scazut cel mai mult, cu aproximatriv o treime, iar cele la creditele in euro cu un sfert.

Asa cum era de asteptat, creditele ipotecare au cele mai mici dobanzi din piata. Cea mai buna oferta de imprumut in euro are o dobanda de sub 6% pe an, iar cea mai scumpa nu sare de 9% pe an. In cazul imprumuturilor in lei, dobanzile sunt evident mai ridicate, de 12%-14% pe an. Creditele de nevoi personale in euro cu garantie imobiliara au dobanzi cu aproximativ 2% mai mult.

Creditele de nevoi personale fara garantie, care au valori mai mici, de cateva mii de euro sau echivalentul in lei, se acorda de regula in moneda nationala la dobanzi de 16%-19% pe an, dar se pot obtine si in euro la dobanzi apropiate, de 14%-17% pe an, conform datelor Kiwi Finance.