"Din datele pe care le avem, aproape 90% din societatile in insolventa au ajuns in faliment, iar sumele recuperate nu reprezinta mai mult de 2-2,5% din totalul masei credale. Acest lucru ne pune pe ganduri pentru ca bancile intra in jocul insolventei ca un creditor garantat, iar daca in aceasta pozitie nu poti sa recuperezi, pierderile se regasesc mai devreme sau mai tarziu in politica pe care o banca o are fata de societatile comerciale", a declarat Sergiu Oprescu, miercuri, la o conferinta pe teme fianciare, relateaza Mediafax.
 
El sustine ca este nevoie de o revenire la principii de disciplina financiara mult mai puternica, astfel incat bancile sa nu priveze de credite clientii fezabili, din cauza practicilor "nesanatoase" ale unor firme care s-au folosit de legea insolventei pentru a-si proteja probabil bunuri personale.
 
Blocajul produs in economie de firmele intrate in insolventa este estimat la 25 miliarde euro, cu o pondere de aproximativ 20% din Produsul Intern Brut, de circa 140 miliarde euro.
 
Volumul creditelor acordate de banci si institutii financiare nebancare companiilor care se afla in insolventa in prezent este de 5,4-5,5 miliarde euro, reprezentand 10% din totalul creditului neguvernamental.
 
Presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor, Florin Danescu, a precizat ca, din cele 25 de miliarde euro, 5,4 miliarde euro revin creditorilor bancari, zece miliarde euro statului, iar restul altor companii din economie.
 
La randul sau, Mirela Iovu, vicepresedinte CEC Bank, considera ca noul Cod al Insolventei, aflat in dezbaterea Comisiei Juridice a Camerei Deputatilor, va proteja doar debitorii si practicienii in insolventa, bancile fiind dezavantajate, dar spera ca "balanta sa se mai echilibreze" pana la adoptarea actului normativ.

"Vrem sa avem o lege colectiva, echilibrata, asa incat pasivul sa fie acoperit, creditorii sa fie rambursati sau, asa cum recomanda Comisia Europeana, sa avem proceduri preventive pentru ca, statistic vorbind, din cei cinci ani de criza, 90% din firmele in insolventa au intrat in faliment. Deci rata de succes la reorganizare este infima, asa ca trebuie sa punem accent pe masuri preventive", a spus Iovu.
 
Potrivit unor statistici prezentate, din cele 600.000 de companii active, 19,3% se afla in insolventa, din care 90% au intrat in faliment. Ea a aratat ca, dupa un an si jumatate de la publicarea recomandarii CE in acest sens, respectiv 14 martie 2014, Comisia va evalua modul in care statele membre au implementat masuri preventive.
 
Din totalul celor peste 600.000 de companii active in 2013 inregistrate la Registrul Comertului si care nu se afla in insolventa, 19.800 au un rol determinant in economie, fiind societati care au active mai mari de un milion de euro. Cifra de afaceri cumulata a acestora in 2012 a depasit 156 de miliarde de euro, cu 18,8% mai mare decat PIB-ul Romaniei, potrivit unei analize a Casei de Insolventa Transilvania (CITR).