Banck of Cyprus a dezmintit informatiile aparute in presa potrivit carora ar fi cumparat centrul comercial pentru suma de 60 de milioane de euro. 

"Banca este actionar la o companie care a participat la procesul de licitatie organizat pentru recuperarea sumelor datorate de debitori, in cadrul activitatilor uzuale ale bancilor. Procesul nu s-a incheiat inca. Suma relevanta pentru Bank of Cyprus se ridica la aproximativ 21 milioane de euro", se arata in anunt, informeaza Mediafax.

Mall-ul Liberty Center este pozitionat in cartierul bucurestean Rahova, are o suprafata utila totala de 70.592 metri patrati si este amplasat pe un teren de 20.255 de metri patrati. A fost vandut la prima licitatie publica, fiind adjudecat la pretul de pornire stabilit la 60 de milioane de euro, de catre firma Rosequeens Properties, detinuta de Rosequeens Properties Limited, inregistrata in Cipru.

Administratorul firmei este Ciprian Chiorean, legal manager la Bank of Cyprus, unul din creditorii mall-ului. 

Centrul comercial, detinut de compania nord-irlandeza Mivan si familia Awdi, a fost scos la vanzare pentru datorii neachitate catre trei banci.  A fost executat pentru acoperirea unei creante de 61 milioane euro (debit principal, dobanzi si penalitati), iar creditorii sunt Eurobank EFG, Alpha Bank si Bank of Cyprus. 

In cladire exista spatii operate, pe baza unor contracte de inchiriere, de 101 firme. 

Liberty Center a fost inaugurat in noiembrie 2008, printr-o investitie de 70 milioane euro si avand un grad de ocupare de 100%, dar a pierdut de-a lungul timpului chiriasi precum Starbucks, Diverta, Marks&Spencer, Forever 18 sau Burger King.