"Stiu ca aveti nevoie de o simplificare a sistemului fiscal, sunt de acord ca avem nevoie toti de aceasta simplificare. Pe de alta parte, as vrea sa se inteleaga foarte bine ca nu picam in capcana de a intelege prin simplificarea sistemului fiscal reducerea fiscalitatii in Romania", a declarat Traian Basescu. El a adaugat ca, in prezent, Romania are una dintre cele mai scazute fiscalitati la nivelul Uniunii Europene, iar statul are nevoie sa colecteze bani pentru domenii precum Sanatate, Educatie, Aparare sau Ordine publica.

De asemenea, presedintele s-a referit si la necesitatea reducerii birocratiei si a disparitiei elementelor de coruptie. "Stiu ca asteptati de la noi reducerea birocratiei si, acolo unde este cazul, si disparitia elementelor de coruptie, despre care eu, ca sef al statului, nu o sa spun niciodata ca nu exista. Stiu ca exista, stiu ca incurca mult afacerile si, daca vreti, creaza un sentiment neplacut oricui vine in contact cu administratia romaneasca", a mai spus Traian Basescu.