BCE a coborat la inceputul lunii iulie rata cheie cu 0,25 puncte procentuale, de la 1% la 0,75%, si a redus rata depozitelor la zero, ambii indicatori ajungand la minime istorice.

"Consiliul guvernatorilor BCE a hotarat ca rata dobanzii la operatiunile principale de refinantare si ratele dobanzilor la facilitatea de creditare marginala si la facilitatea de depozit sa ramana nemodificate la nivelurile de 0,75%, 1,5%, respectiv 0%", se arata intr-un comunicat publicat joi pe site-ul institutiei.

Banca Angliei a mentinut de asemenea, joi, dobanda de politica monetara la minimul record de 0,5% si a pastrat valoarea programului de achizitii de active la 375 miliarde de lire sterline.

Analistii au anticipat decizia BCE de a mentine dobanda si asteapta discursul lui Draghi pentru indicii referitoare la disponibilitatea institutiei de a actiona pentru a susutine economia zonei euro si costurile de imprumut ale statelor aflate sub presiune pe pietele financiare.

Programul de achizitii nelimitate de obligatiuni ale tarilor cu probleme din zona euro, anuntat de BCE in septembrie, este conditionat de accesarea fondului de urgenta al zonei euro si de indeplinirea unor conditii stricte, care includ masuri de austeritate si reforme.

Spania si, intr-o masura mai redusa, Italia se afla sub presiune pe pietele financiare internationale pentru a cere ajutor fondului de urgenta, astfel incat BCE sa poata interveni pentru reducerea costurilor la care guvernele se imprumuta.

Liderii de la Madrid si Roma sunt reticenti sa ceara ajutor financiar extern, din cauza conditiilor referitoare la masurile de austeritate, dar si a monitorizarii externe pentru indeplinirea acestora.