Creșterea a fost susţinută de dezvoltarea afacerii şi îmbunătăţirea continuă a calităţii portofoliului.

În primul trimestru al anului trecut banca a raportat un profit net de 196,3 milioane de lei.

"Anul 2018 a început bine pentru noi. Performanţa vine, în primul rând, din încrederea pe care clienţii noştri ne-o acordă în fiecare zi, pentru care le mulţumim, precum şi din efortul continuu depus de colegii mei din BCR. E un efort care cumulează mai multe cuvinte-cheie: eficientizare, digitalizare, accesabilitate şi învăţare. În acest an, poate mai mult ca niciodată, vrem să fim parte din viaţa clienţilor noştri. Şi nu neapărat din perspectivă comercială, ci prin amprenta pe care ne-am propus s-o lăsăm în educaţie, tehnologie şi capitalizarea oportunităţilor de dezvoltare la nivelul întregii societăţii. Totul pentru a construi ceva simplu, aparent, dar de care fiecare dintre noi are nevoie: o viaţă mai bună", susţine Sergiu Manea, CEO BCR.

În activitatea bancară retail, BCR a generat volume noi de credite de 1,79 miliarde lei în T1 2018, cu creşteri de 24% a creditului de nevoi personale 'Divers' şi vânzări de patru ori mai mari în cazul creditului standard imobiliar 'Casa Mea', faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Luând în considerare şi volumele de la Prima Casă, BCR menţionează că şi-a consolidat poziţia de lider cu aproape o treime din piaţa creditării imobiliare din România (credite noi generate). Totodată, în primul trimestru al acestui an, BCR a accelerat procesul de digitalizare şi simplificare a operaţiunilor.

În activitatea corporate, portofoliul de credite nou acordate s-a ridicat la 259 milioane lei. Pe acest segment a avut loc o creştere de 13%, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a finanţărilor pentru întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). În cadrul finanţărilor de tip corporate, BCR se implică în câteva sectoare-cheie pentru economia românească, precum industria auto, agricultură, energie şi logistică. Co-finanţarea proiectelor cu fonduri europene rămâne solidă, portofoliul atingând un volum de finanţări de 8 miliarde lei.

Rezultatul operaţional s-a situat la 371,7 milioane lei (79,9 milioane euro), mai mare cu 10% decât rezultatul din anul precedent de 338 milioane lei (74,7 milioane euro), ca urmare a îmbunătăţirii venitului operaţional.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 7,8%, la 466,6 milioane lei (100,2 milioane de euro), de la 432,9 milioane lei (95,7 milioane euro) în primul trimestru din 2017, ca urmare a volumelor mai mari de conturi curente. Veniturile nete din comisioane au avansat cu 4,1% la 171,2 milioane lei (36,7 milioane euro), de la 164,4 milioane lei (36,3 milioane euro), în primul trimestru din 2017, graţie volumelor mai mari din tranzacţii, împrumuturi, precum şi operaţiuni de brokeraj. Rezultatul net din tranzacţionare s-a majorat cu 40%, la 111,5 milioane lei (31,9 milioane euro), de la 79,5 milioane lei (17,6 milioane euro) în primul trimestru al anului trecut.

Venitul operaţional a crescut cu 11% la 766,9 milioane lei (164,8 milioane euro) de la 691,1 milioane lei (152,8 milioane euro) în primul trimestru al anului trecut, ca urmare a creşterii veniturilor nete din dobânzi, a celor din comisioane şi a rezultatului net din tranzacţionare.

Cheltuielile administrative generale în primul trimestru din acest an au ajuns la 395,2 milioane lei (84,9 milioane euro), mai mari cu 12%, comparativ cu 353,1 milioane lei (78,1 milioane euro) în T1 2017, fiind impactate de contribuţia anuală mai mare la Fondul de Garantare e Depozitelor Bancare, dar şi de uşoara creştere a numărului de angajaţi. Ca atare, raportul cost-venit s-a situat la 51,5% în T1 2018, faţa de 51,1% în aceeaşi perioadă din 2017.

În ceea ce priveşte pierderile nete din deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, BCR precizează că a înregistrat eliberări de provizioane de 65.000 lei (14.000 euro) în T1 2018, faţă de o cheltuială cu provizioanele de risc în valoare de 3,3 milioane lei (0,7 milioane euro) în T1 2017, în condiţiile în care producţiile noi de credite, atât retail, cât şi corporate, nu au mai generat niciun credit neperformant.

Rata NPL (credite neperformante, n.r.) de 7,2%, la 31 martie 2018, a continuat să coboare faţă de nivelul de 8,1% consemnat la 31 decembrie 2017, ca urmare a tranziţiei la IFRS9, continuării eforturilor de recuperare a creditelor neperformante, dar şi neînregistrării de credite neperformante în segmentul corporate. Rata de acoperire a NPL s-a situat la 96,3%.

Creditele şi avansurile acordate clienţilor au crescut marginal cu 1% la 33,820 miliarde de lei (7,262 miliarde de euro), la 31 martie 2018, de la 33,490 miliarde de lei (7,189 miliarde de euro), la 31 decembrie 2017, ca urmare a unor volume de creditare crescute pe segmentul retail.

Depozitele de la clienţi au avansat uşor cu 0,7%, la 52,853 miliarde de lei (11,350 miliarde de euro) la 31 martie 2018, faţă de 52,496 miliarde de lei (11,268 miliarde de euro), la 31 decembrie 2017, determinate de creşteri ale depozitelor retail şi corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, banca beneficiind totodată de surse de finanţare diversificate, inclusiv compania mamă.

BCR menţionează că se concentrează pe creditarea în lei, reuşind deja să inverseze mixul de valute din portofoliul de credite în favoarea monedei locale şi pentru a utiliza la maximum capacitatea puternică de auto-finanţare în lei.