Potrivit surselor, Ministerul de Finante incearca sa vanda eurobonduri cu maturitatea la 20 de ani la un pret de 250 puncte de baza peste mid swaps (nivel de referinta - n.r.) in valoare de 750 milioane de euro si bonduri cu maturitatea la 10 de ani la un pret de 200 puncte de baza peste mid swaps in valoare de 1,25 de miliarde de euroa.

Oferta, prima de acest fel derulata de Romania in 2015, este intermediata de Citigroup Inc, HSBC Bank PLC, Raiffeisen Bank International AG si UniCredit SpA, a precizat sursa.  

"Cred ca fondurile stranse astazi vor fi utilizate si pentru a prefinanta 2016 si nu cred ca Romania va reveni pe piete in acest an", a declarat Martin Marinov, care gestioneaza obligatiuni de pe pietele emergente in valoare de un miliard de dolari la Raiffeisen Kapitalanalage GmbH, transmite Agerpres.

"Investitorii asteapta de mult timp ca Romania sa revina pe piata. Acestia au indicat ca sunt interesati in maturitati mai lungi si ma astept sa vad o cere buna pentru aceasta emisiune", a declarat Roxana Hulea, analist la Societe Generale SA.  

Urmand exemplul Poloniei si Lituaniei, care au accesat pietele internationale de obligatiuni, Romania vrea sa profite de cresterea apetitului pentru obligatiuni emise de statele emergente si are de gand sa stranga aproximativ doua miliarde de euro de pe pietele internationale in acest an.

Chiar daca randamentele pentru obligatiuni au scazut, dupa ce in iunie au atins valori ridicate din cauza tensiunilor dintre Grecia si creditorii internationali, Guvernul de la Bucuresti a decis sa vanda obligatiuni fara a beneficia de plasa de siguranta oferita de un acord cu Fondul Monetar International, o premiera dupa 2009.  

Anul trecut, Romania s-a imprumutat de pe pietele externe de patru ori, strangand echivalentul a peste cinci miliarde de dolari din vanzarea de obligatiuni pe 10 si 30 de ani. 

La finele lunii septembrie, Diana Popescu, director general adjunct al Trezoreriei Statulu,i declara ca Romania intentioneaza sa vanda, pana la sfarsitul anului, eurobonduri de 1 - 1,5 miliarde de euro (1,69 miliarde de dolari).

Ministerul Finantelor intentioneze sa imprumute in 2015 doua miliarde de euro de pe pietele internationale, dar inca nu a demarat strangerea de fonduri de pe pietele straine, in principal din cauza volatilitatii cauzate de problemele din Grecia si a temerilor privind cresterea economiei Chinei.

"Suntem in etapa in care monitorizam conditiile de pe piata, astfel incat sa alegem momentul potrivit pentru lansarea emisiunii de obligatiuni. In urmatoarea perioada intentionam sa emitem eurobonduri de 1 - 1,5 miliarde de euro", a afirmat atunci Diana Popescu.  

Romania beneficiaza de un rating 'Baa3' din partea Moody's si de un calificativ 'BBB minus' de la Standard & Poor's si Fitch.