"Aceasta lege, daca se aplica, evident va avea impact asupra pietei imobiliare. Cel putin pe termen scurt, va avea loc o scadere a preturilor. Noi am estimat-o, in mod conservator, la 10%. Chiar si la o astfel de scadere, conservatoare, avutia neta a populatiei scade cu 6,3%, respectiv cu aproape 60 de miliarde de lei. Asta inseamna, la o gospodarie medie formata din 2,9 persoane in Romania, aproape 2.000 de euro pe gospodarie scaderea avutiei nete, atat a celor care au luat credit, cat si a celor care nu au luat, dar si a celor care vor sa ia un credit, dar valoarea garantiei pe care o pot aduce ei tocmai a scazut cu 2.000 de euro", a explicat Liviu Voinea, la prezentarea Raportului de tara pentru Romania al Comisiei Europene.

Potrivit acestuia, consecintele Legii darii in plata pot pune risc sistemic asupra sectorului financiar, a debitorilor si deponentilor, vor genera necesitatea unui avans mai mare, dobanzi mai mari, un numar mai mare de ani necesari pentru a economisi bani pentru plata avansului, posibile pierderi din partea deponentilor, erodarea incluziunii financiare in sensul in care accesul la creditare se reduce pentru cei cu venituri mici, dar si impact asupra avutiei nationale.

In plus, in opinia oficialului BNR, legea va avea consecinte negative pentru sistemul bancar, pentru Guvern si pentru intreaga economie, din cauza scaderii consumului.

Viceguvernatorul BNR a mai precizat ca nu cei cu credite in valuta au avut cel mai mult de suferit in ultimii zece ani, ci cei care s-au imprumutat in lei.

"Sa luam acelasi credit pe care l-a luat un cetatean in 2006, de 60.000 de euro, in lei, in euro si in franci. In primii 10 ani de la accesarea unui astfel de credit, cel mai mult au avut de platit cei care au luat un astfel de credit in lei, nu in franci. Da, este adevarat, pe urmatorii 20 de ani cei care au luat in franci, in conditiile actuale de piata vor plati mai mult in cele din urma. Dar, in trecut, din 2006 pana in prezent, cel care a luat in lei a platit mai mult decat cel care a luat in euro si chiar mai mult decat cine a luat in franci. In acest sens, nu cred ca putem discrimina si sa ne referim neaparat la creditele in valuta ca fiind unul din motivele pentru care vine aceasta lege", a precizat Voinea.

Senatorii au adoptat, saptamana trecuta, in unanimitate, proiectul Legii privind darea in plata a unor imobile in vederea stingerii obligatiilor asumate prin credite, cu amendamentul ca programul ''Prima casa'' sa fie inclus in acest act normativ. Ei au respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ''Prima Casa'' si au introdus un altul care se refera la faptul ca pentru stingerea creantei dintr-un contract de credit prin dare in plata, valoarea contractului de credit, la momentul acordarii, nu trebuie sa depaseasca 150.000 euro, suma calculata la cursul de schimb al BNR in ziua incheierii contractului, garantat prin ipoteca asupra unui bun imobil cu destinatie de locuinta.

In timpul dezbaterilor, reprezentantul ministerului Finantelor, secretarul de stat Enache Jiru, a spus ca MF sustine punctul de vedere al BNR, aratand ca aplicarea actului normativ asupra programului ''Prima Casa'' ar duce la blocarea acestuia.