In cazul in care BNR va aprecia ca o institutie de credit nu se afla in stare de insolventa, poate decide instituirea administrarii speciale, in masura in care sunt indeplinite conditiile legale pentru instituirea acestei proceduri. Hotararea BNR de aprobare sau respingere a solicitarii va trebui motivata.

Ordonanta adoptata, miercuri, de Guvern prevede termene scurte, de 10 zile, pentru solicitarea de catre institutia de credit debitoare a aprobarii prealabile din partea Bancii Nationale a Romaniei, pentru solutionarea cererii de catre BNR si pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului la tribunal.

Totodata, BNR poate transmite judecatorului-sindic si lichidatorului, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul sau de vedere sau informatiile pe care le considera relevante, ori de cate ori considera necesar.

Potrivit actului normativ, va fi modificata si ordinea de prioritate la plata creantelor in caz de insolventa. Astfel, datoriile pe care institutiile de credit aflate in insolventa le au fata de deponenti, in marja garantiei legale, se platesc cu prioritate. Aceste datorii vor avea un rang de preferinta superior.

"Conditionalitatile (din memorandumul cu FMI - n.r) se refera la necesitatea ca initierea procedurii falimentului institutiilor de credit sa fie supusa aprobarii prealabile de catre Banca Natională a Romaniei, precum si la plasarea creantelor deponentilor garantati si ale Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar pe un rang de preferinta superior in ordinea de prioritate la plata creantelor in caz de insolventa", se mentioneaza in nota de fundamentare.