"Incepand cu 20 ianuarie, cand, cel mai probabil, delegatia Comisiei Europene si a FMI se va intoarce in Romania, vom discuta despre posibilitatea unui nou imprumut si, in cadrul acelor discutii, vom evalua alternativele posibile. Punctul de vedere, deocamdata, pe care il avem este acela ca Romania ar putea avea nevoie de un acord fara suma de bani concreta, doar un acord-cadru, pentru a preveni populismele in viitor ale politicienilor", a spus Boc.

El a sustinut ca, pana in prezent, nu s-a discutat cu FMI despre niciun fel de suma aferenta acestui posibil viitor acord.

"Nu solicitam bani concreti, este un acord din acesta preventiv, pentru a evita derapajele in viitor ale Romaniei si de a nu cadea din nou in patima populismului. Nu am discutat despre niciun fel de suma si, repet, acest acord este unul preventiv: in cazul in care va fi nevoie, sa putem apela. Dar scopul principal al viitorului acord, daca se va incheia, pentru ca aceasta decizie nu a fost luata inca in totalitate, va fi scopul preventiv si de a evita ca in plan intern sa se mai ia decizii contrare intereselor tarii, din punct de vedere economic", a mai aratat premierul.

Seful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat, la finalul evaluarii din noiembrie, ca Fondul va discuta la urmatoarea evaluare, programata pentru inceputul anului viitor, conditiile si tipul noii intelegeri cu Romania, care va fi incheiata dupa finalizarea actualului acord stand-by.

Jeffrey Franks declara anterior, intr-un interviu acordat agentiei Mediafax, ca noul aranjament pe care autoritatile romane il vor incheia cu institutia interntionala va avea "cu siguranta" o valoare mai mica decat imprumutul actual de 13 miliarde euro, iar banii vor putea fi atrasi de autoritati doar daca vor aparea probleme neprevazute.

De asmenea, la mijlocul lunii octombrie, presedintele Traian Basescu afirma la Pro TV ca este un sustinator fara rezerve al unui nou acord cu FMI, care nu va viza imprumutarea unei sume anume, ci va constitui o linie de credit care va fi pusa la dispozitie in cazul in care situatia internationala o va impune.

Romania are un acord in derulare cu FMI, UE si Banca Mondiala in valoare de 20 de miliarde de euro, dintre care 13 miliarde euro contractate de la Fondul Monetar International.