Bancile centrale ar putea fi nevoite sa actioneze mai rapid decat in trecut, arata BRI. Cele din Asia si America Latina au inceput deja sa majoreze costul imprumuturilor, pentru a reduce presiunile de crestere a preturilor. Insa dobanzile se afla inca aproape de minime record in cele mai dezvoltate economii ale lumii. 

Institutiile de profil din Statele Unite, Marea Britanie si Japonia au semnalat ca intentioneaza sa mentina politicile de stimulare economica. Doar Banca Centrala Europeana a inceput un proces de inasprire treptata a creditarii, ca urmare a cresterii riscurilor inflationiste. 

"Presiunile inflationiste cresc rapid la nivel mondial, ca efect al majorarii preturilor marfurilor. Amplificarea acestor riscuri necesita dobanzi mai mari", potrivit BIR, care are rolul unei banci centrale a celor nationale. 

Inflatia din Marea Britanie este de 4,5%, de peste doua ori tinta Bancii Angliei, iar BRI se intreaba cat mai poate institutia sa mentina acuala politica monetara permisiva. 

Pretul petrolului a urcat cu 20% in ultimele 12 luni, exercitand presiuni asupra companiilor pentru majorarea salariilor si transferarea costurilor mai mari consumatorilor. 

"Presiunile asupra preturilor exista. Una dintre lectiile crizei financiare este ca dobanzile nu trebuie mentinute prea mult la un nivel scazut. Este timpul sa ne amintim aceasta lectie", a declarat Carsten Brzeski, economist sef la ING Group in Bruxelles. 

Directorul general al BRI, Jaime Caruana, a declarat ca inflatia a urcat la nivel mondial cu un punct procentual, la 3,6%, fata de aprilie 2010. 

Citeste si:

Top 5 tari in care sa nu investesti

Ce sfaturi au primit Donald Trump sau Steve Martin de la cei care le-au dat viata. Retetele milioanelor de dolari