Cifrele sunt incluse intr-o nota privind limitele de cheltuieli reanalizate propuse pentru ordonatorii principali de credite in vederea elaborarii proiectului de buget pe 2013, discutata in sedinta de miercuri a Guvernului, scrie Mediafax.

Documentul releva ca totalul cheltuielilor de personal va creste cu 1,8 miliarde lei, pentru a se asigura revenirea la nivelul salariului existent in 2010, iar cheltuielile pentru cofinantarea fondurilor europene vor fi majorate cu 2,7 miliarde lei.

Salariile bugetarilor au fost majorate cu 8% in luna decembrie, pentru revenirea la nivelul din vara lui 2010, iar banii vor fi incasati in luna ianuarie.

Transferurile pentru echilibrarea bugetului asigurarilor sociale de stat si a bugetului fondului national unic de asigurari sociale de sanatate vor fi mai mari cu 3,2 miliarde lei, iar cheltuielile cu dobanzile vor urca cu 400 milioane de lei, urmare a cresterii datoriei publice.

Pentru ca aceste cresteri sa poata fi acoperite, Guvernul va reduce cheltuielile pentru bunuri si servicii (cu 700 milioane de lei) si pentru programe cu finantare rambursabila (cu 1,9 miliarde lei), precum si cheltuielile de capital (cu 1,2 miliarde lei) si subventiile (cu 400 milioane de lei).