Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 16,3 miliarde lei si au fost cu 11,3% mai mari fata de aceeasi perioada a anului precedent in termeni nominali si cu 0,1 puncte procentuale ca pondere in PIB, informeaza Ministerul Finantelor

La principalele venituri fiscale s-au inregistrat cresteri semnificative, respectiv la TVA (15,4%), accize (41,7%), impozitul pe venit (17,8%), contributii de asigurari sociele (10,3%). 

La nivelul administratiilor locale au crescut atat veniturile din impozite si taxe pe proprietate, cu 6,6% fata de anul precedent, cat si veniturile nefiscale, cu 33,7%. 

Sumele rambursate de Uniunea Europeana in contul platilor efectuate din resurse publice au crescut cu 27,5% fata de aceeasi perioada a anului precedent, transmite Mediafax.

Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 15,3 miliarde lei, au urcat in termeni nominali cu 10,6% fata de anul precedent.  Cresterea s-a inregistrat in principal la proiectele finantate din fonduri UE, cu 44,1% mai mari fata de anul 2011, si dobanzi, cu 42,7 %. 

Au crescut de asemenea cheltuielile cu bunuri si servicii, cu 6,2%, ca urmare a platilor din fondul de sanatate pentru servicii medicale si medicamente, precum si cheltuielile de personal, cu 8,1%.

Cheltuielile pentru investitii au fost de 2,5 miliarde lei, mai mari in termeni nominali de 2,5 ori fata de aceeasi perioada a anului precedent.