"Un alt motiv al vizitei este de a incuraja Romania sa se concentreze pe eforturile de combatere a coruptiei, de a avea institutii independente puternice si un bun mediu de afaceri. Vrem sa reflectam faptul ca Romania a facut progrese imense si, de fapt, a ajuns un model pentru tarile din regiune in ce priveste lupta impotriva coruptiei, dupa cum am vazut in ultima perioada. Este important ca momentul acesta sa nu se piarda, iar eforturile de combatere a coruptiei sa continue", a afirmat Duane Butcher. 

Administratia prezidentiala a anuntat luni ca presedintele Basescu l-a invitat pe vicepresedintele SUA, Joseph Biden, sa faca o vizita in Romania, care va avea loc in perioada 20-21 mai.  Anterior, Casa Alba anuntase ca vicepresedintele Statelor Unite, Joseph Biden, va efectua vizite in Romania si in Republica Cipru in perioada 20-23 mai, pentru a discuta in principal despre criza din Ucraina.

In cursul acestui miniturneu, "vicepresedintele Biden va discuta cu liderii celor doua tari despre reactiile comunitatii internationale la interventia militara ilegala a Rusiei in Ucraina si la actiunile destabilizatoare" ale Moscovei, preciza Casa Alba.  De asemenea, va vorbi si despre necesitatea aprofundarii legaturilor economice cu Romania si R.Cipru, in special in cadrul Acordului de liber-schimb SUA-UE, aflat in curs de negociere. 

La Bucuresti, vicepresedintele Biden se va intalni cu presedintele Traian Basescu si cu premierul Victor Ponta. De asemenea, Biden, care va efectua vizitele alaturi de sotia sa Jill, se va intalni cu reprezentanti ai societatii civile, precum si cu militari romani si americani. Vicepresedintele SUA va evidentia angajamentul Washingtonului pentru securitatea colectiva a membrilor Aliantei Nord-Atlantice si va multumi Romaniei pentru contributiile la securitatea regionala si globala.