Modificarea legislatiei privind "covered bonds" reprezinta una dintre obligatiile asumate in ultima scrisoare suplimentara semnata cu Fondul Monetar International si are ca termen de implementare sfarsitul acestui an, transmite Mediafax.

Conducerea BNR a acceptat mai multe solicitari venite din partea bancilor privind modificarea legislatiei, principala prevedere avand in vederea posibilitatea utilizarii unui singur portofoliu de creante, care poate sustine mai multe emisiuni de obligatiuni. 

Cristian Stefan a confirmat ca in cadrul portofoliului securitizat pot fi introduse si credite "Prima Casa", care sunt garantate in proportie de 50-100% de catre stat. 

De asemenea, propunerea legislativa clarifica rolului BNR, ASF si al agentului.

Potrivit lui Stefan, BNR este institutia care prin intermediul agentului va supraveghea emitentul, conform prospectului, iar ASF avizeaza prospectul de emisiune. 

Noua legislatie clarifica si conditiile ce trebuie indeplinite de emitent si de protofoliu de creante.

La intarzieri mai mari de 15 zile pentru serviciul datoriei la un credit inclus in portofoliu restructurat, acel imprumut va fi inlocuit printr-o alta finantare garantata cu ipoteca imobiliara. 

Totodata, BNR a adus clarificari privind situatia in care emitentul inregistreaza dificultati

Romania este singurul stat din Uniunea Europeana in care nu s-au emis obligatiuni ipotecare, iar de la inceputul acestui an bancile se afla in negocieri cu autoritatile de reglementare pentru modificarea legislatiei in vigoare, care are anumite rigiditati comparativ cu legislatia de la nivel european. 

Soldul obligatiunilor ipotecare la nivel european a urcat pana la 1.700 de miliarde euro la finele anului trecut, iar cei mai mari emitenti de obligatiuni ipotecare sunt Spania, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Franta si Suedia. 

In cazul celor mai mari emitenti de obligatiuni ipotecare ponderea obligatiunilor ipotecare in volumul creditelor ipotecare variaza de la minimum 6% in Olanda, la maximum 100% in Danemarca. 

Potrivit raportarilor pe luna septembrie privind creditele si depozitele in profil teritorial, imprumuturile imobiliare pentru populatie totalizau la finele lunii septembrie circa 40 de miliarde lei, inclusiv creditele din programul "Prima Casa". Din acestea, peste 37,5 miliarde lei reprezinta credite in valuta.