"Recapitalizarea bancilor europene este un proces continuu", a declarat Olivier Bailly, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene.

In plus, din 2008 si pana acum, CE a injectat 420 de milioane de euro. Bailly spune ca fiecare banca trebuie sa vina cu un plan pentru a-si creste capitalul, iar statele membre sa decida ce institutii financiare trebuie sprijinite. "Nu exista niciun mare plan pentru recapitalizarea bancilor europene", a adaugat el.

Moody's a coborat cu doua trepte ratingurile de credit a opt banci din Grecia, mentinand perspectiva negativa. Miscarea agentiei de rating se "datoreaza" conditiilor economice dificile de pe piata locala si scaderii depozitelor.

In vara, la testul de stres al UE, opt banci au picat, iar alte 16 au fost considerate fragile.

Un numar de 15-20 de banci europene au nevoie de recapitalizare - oficial francez

Seful agentiei franceze de reglementare a pietelor financiare a declarat vineri ca 15-20 de banci europene au nevoie de recapitalizare, transmite Reuters. "Exista intr-adevar o problema in Europa in privinta capitalizarii bancilor. Sunt 15, pana la 20 de banci in Europa care trebuie sa fie recapitalizate", a afirmat directorul AMF, Jean-Pierre Jouyet, la postul de radio Europe 1.

Intrebat daca vreo banca franceza are nevoie de recapitalizare, el a adaugat: "Nu in acest moment".

Actiunile bancilor franceze au fost sub presiune in ultimele luni din cauza temerilor privind expunerea lor pe datoriile de stat ale tarilor cu probleme din zona euro, indeosebi Grecia.

Citeste si

Presedintele Parlamentului European: Autoritatile romane, exemplu pentru reforme. Toate tarile UE au nevoie de reforme similare

Doi producatori de componente auto investesc 170 de mil. de euro in Romania