Celestini Antonello este actionar la firmea Agricola FM Alunis, unde detine un pachet de 37,5% din actiuni si controleaza compania Galaxy Tobacco, prin intermediul unui offshore inregistrat in Insulele Virgine Britanice.


“Un sef mare de la Vama mi-a cerut banii. Mi s-a spus ca pot sa platesc spaga si in rate. Din momentul in care nu am dat bani, nu credeam ca este necesar un denunt la DNA. Nu am vrut sa fac rau nimanui”, a declarat omul de afaceri Antonello Celestini.

Acesta a completat ca Nicolae Adrian Gavrila “este numai un pion pe tabla de sah”.

Un inalt functionar ANAF a fost retinut de DNA pentru trafic de influenta. Functionarul ANAF a cerut in decurs de patru ani mita in valoare de 1,8 milioane euro. Procurorii DNA au mai retinut si un avocat.

“In perioada 2007-2008, inculpatul Gavrila Nicolae-Adrian, in calitate de consilier in cadrul ANAF, a primit de la un denuntator suma de 120.000 de euro pentru a interveni pe langa factori de decizie din cadrul ANAF asupra carora avea influenta, pentru a nu se recurge la blocarea conturilor firmei la care denuntatorul era actionar”, se arata în Ordonanta de punere in miscare a actiunii penale.

Mai mult, in 2008, Gavrila a cerut de la aceeasi persoana suma de 400.000 euro pentru a interveni pe langa o persoana cu functie de conducere la Administratia Nationala a Vamilor (ANV), pe langa care lasase sa creada ca are influenta, astfel incat 960 tone tutun sa poata trece din Romania in Italia, fara plata accizelor aferente.