Din aceasta cauza se pierd sute de mii de euro in fiecare ora, iar daca nu ploua mai repede exista riscul de a inchide unul dintre reactoarele de la Cernavoda. In toata zona de sud, pamantul crapa de la atata uscaciune.

Problemele de pe Dunare incep inca de la intrarea in tara. Fluviul vine cu un debit scazut de 2600 metri cubi pe secunda, fata de 3800 cat ar fi media normala. S-a ajuns aici pentru ca n-a mai plouat din 10 august, nici la noi, nici la vecini.

Numai in portul Bechet au acostat 6 barje si 5 impingatoare din Ucraina. In zona apa a scazut cu peste un metru.

Situatia este ingrijoratoare si pentru cei care lucreaza la centrala nucleara de la Cernavoda. Bazinele de racire ale reactoarelor sunt acum la jumatate din capacitate. Nu-i deloc un semn bun.

"Nuclearelectrica urmareste cu atentie debitul Dunarii, impreuna cu Apele Romane. Deocamdata nu exista niciun pericol pentru siguranta productiei de energie la Cernavoda", a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan.

La randul sau, Alexandru Sandulescu, director in Ministerul Economiei, a afirmat ca riscul opririi reactoarelor este minim.

Nuclearelectrica a transmis, ulterior, un comunicat in care arata ca unitatea nucleara functioneaza in conditii normale."In ultima perioada nivelul fluviului Dunarea a scazut, determinand reducerea nivelului apei in bazinul de aspiratii al apei de racire necesara functionarii unitatilor 1 si 2 de la Cernavoda. (...) Prognoza hidrologica realizata si transmisa prompt de catre Institutul National de Hidrologie indica scaderea in continuare a nivelului apei Dunarii. (...) In cazul opririi uneia sau ambelor unitati, exista totusi suficienta apa in bazinul de aspiratie incat sa se poata asigura racirea reactoarelor", se arata intr-un comunicat al companiei.

Debitele Dunarii in sectorul romanesc se situeaza in aceste zile mult sub media multianuala a lunii septembrie, hidrologii anuntand ca scaderea va continua si in zilele urmatoare, ajungand la putin peste jumatate din valoarea de referinta intr-o saptamana.

Conform buletinului hidrologic elaborat de Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor, incepand de marti debitul Dunarii la intrarea in tara, in sectiunea Bazias, este stationar la valoarea de 2.600 de metri cubi pe secunda, sub media multianuala a lunii septembrie, de 3.800 de metri cubi pe secunda.

Hidrologii se asteapta ca debitul sa ramana stationar si joi, de vineri acesta urmand sa scada usor. Prognoza arata ca pana in 21 septembrie debitul va ajunge, in sectiunea Bazias, la 2.400 de metri cubi pe secunda, a anuntat miercuri Administratia nationala "Apele Romane".

Citeste si

Elvetia continua lupta cu propria moneda. Banca centrala mentine dobanda la zero si anunta "noi masuri" pe piata valutara

Facebook amana listarea la bursa pentru sfarsitul lui 2012. De ce vrea Zuckerberg sa mai astepte