Pregatirile pentru sosirea chinezilor au inceput inca din iarna. Atunci, un turn inalt de 204 metri a fost doborat, la fel s-a intimplat si cu halele, care au fost demolate de curand, insa a fost doar inceputul. Combinatul se intinde pe o suprafata de 70 de hectare, cladirile care au ramas in picioare ar urma sa fie reconditionate, iar in locul celor demolate sa fie construite altele.

Pentru reconstructia combinatului, care va dura pana in 2014,  ar fi nevoie de 2000 de muncitori sezonieri si abia apoi vor urma angajarile propriu-zise. 1300 de oameni vor putea gasi aici un serviciu.

"Eu am mai lucrat la combinat 10 ani ca lacatus mecanic si mi-ar placea sa ma intorc acolo, daca ar veni chinezii", povesteste unul dintre localnici.

Si in Buzau, la Parscov, chinezii au venit cu 150 de milioane de euro. Mai intai, statul chinez a investit intr-o fabrica de tigarete, unde lucreaza 300 de localnici. Au adus aici peste 80 de milioane de euro, iar afacerea le merge foarte bine. Au peste 200 de angajati, iar 90% din productie merge la export. Chinezii spun ca nu se vor opri aici cu investitiile. La anul vor mai aduce inca 80 de milioane de euro intr-o noua fabrica.

"Competitia aici pe piata productatorilor de tigari nu este la fel de acerba ca in Europa de Vest. In plus, costurile de productie sunt mai mici, iar terenurile sunt mai ieftine ca in alte parti", spune Hu Jun, manager fabrica de tigarete.

"Ne intelegem mai greu, pentru ca ei nu stiu limba romana. Fata de patronii romani sunt mai intelegatori. Romanul e
ca romanul, mai hot, mai parsiv. Chinezul e mai bun, mai intelegator
", povesteste un angajat al fabricii de tigarete.

Iar afacerile lor infloresc. Investitorii chinezi au ridicat si o fabrica de electronice si electrocasnice, alta in care se
prelucreaza lemnul si in curand 40 de milioane de euro vor fi transformate intr-o fabrica de producere de componente pentru turbinele eoliene.
 

Citeste si:

Steve Jobs l-ar putea imprumuta pe Obama. Apple are o rezerva financiara mai mare decat cea a statului american

Sase motive pentru care criza datoriilor din Europa abia incepe