La numai 46 de ani, Maria a ajuns sa bata drumuri la medicul psihiatru pentru un sfat bun si cate o reteta pentru calmante. Nu se poate obisnui cu statutul de pacient. Totul i-a mers perfect pana acum vreo doi ani. A crescut doi copii mari, a tinut o slujba in schimburi, insa lumea ei s-a prabusit cand s-au terminat si banii, iar sotul i-a plecat in strainatate.

Creditul l-am facut cu cateva luni inainte sa mi se intample. Sa zugravesc si eu in casa. M-am consumat din cauza sotului care m-a amenintat ca baga divort si ca o sa impartim casa. Unde sa ma duc, ce-o sa fac?”, povesteste amarata Maria.

Numai azi am internat 50. Multi se intorc acasa sa aiba grija de familie. Daca nu au bani, nu au nimic, sunt pusi in pericolul de a ramane fara apartamente si asta declanseaza sau decompenseaza depresiile”, spune Emilia Cuzor, medic psihiatru la Spitalul Titan.

Daca datoriile unui om sunt o mica tragedie, Romania sufera la scara mare. Creditele cu rate intarziate se apropie de doua miliarde si jumatate, iar executarile silite s-au dublat fata de anul trecut.

Depresia este boala responsabila pentru jumatate din pacientii spitalelor de boli nervoase, iar procentul e increstere. Maria este un exemplu dur despre starea de incertitudine si stress-ul care ii macina pe multi dintre romani. De 22 de ani in tranzitie, se trezesc cu datorii imposibil de platit sau chiar cu casele luate peste noapte. Societatea in care traim ii impinge la margine fara sa isi dea seama ca dincolo poate fi prapastia.

Ar trebui sa se dubleze numarul celor care se adreseaza cabinetelor de psihiatrie. Pentru unul care se prezinta mai este unul? Nu, mai sunt 5, 6. Nu au fost motivati, nu au fost indemnati sau daca ti se trece in fisa asa ceva la prima restructurare esti dat afara, un lucru extrem de salbatic”, explica psihologul Florin Tudose.

In Romania, sa ajungi la psiholog e un tabu. Insa asa cum pentru o mana rupta trebuie sa vezi un ortoped, si cand ai o mare suparare trebuie sa stai de vorba cu un psiholog. Din pacate, multi uita si isi duc dincolo de limita rabdarii familia, prietenii sau colegii de munca.