Sistemul de taxare in tarile membre UE este stabilit de fiecare stat in parte, insa UE supravegheaza modul in care se aplica legislatia si face recomandari acolo unde considera ca este cazul.

Astfel, ca procent in produsul intern brut, Danemarca este pe primul loc la colectarea de taxe – aprope 50% din PIB, maoritatea din taxe indirecte.

Tarile nordice ii urmeaza in clasament, in Suedia si Finlanda taxele colectate ajungand la aproape 44%.

De asemenea, cele mai mari economii ale Europei, cu Franta, Germania si Italia in frunte, strang din taxele platite de populatie si companii mai mult de 40% din PIB-ul tarii, exceptie facand Marea Britanie, unde taxele reprezinta doar 35% din produsul intern brut.

Analiza prezentata de World Economic Forum evidentiaza si prapastia dintre Est si Vest, in tarile din estul continetului si in cele baltice, ponderea taxelor in PIB fiind sub 30% sau putin peste acest procent.

Intre tarile UE, Bulgaria este pe ultimul loc, cu o pondere de 27,9% a taxelor in PIB, urmata de Romania si Slovacia, la egalitate cu 28,3% .

Clasamentul a fost realizat folosind datele si nivalul taxarii din 2015. Pe fondul crizei economice care a traversat continentul si care a lasat economiile europene fragile si, mai ales, pe fondul votului pentru Brexit, mai multe tari au anuntat reduceri de taxe, pe de o parte pentru a imbunatati nivelul de trai al populatiei, iar pe de alta parte, pentru a atrage cat mai multe companii si investitii straine.

Cel mai recent exemplu este cel al Marii Britanii, care, pe fondul incertitudinilor create de Brexit si de teama ca multe companii vor parasi Londra dupa iesirea din UE, propune reducerea taxei pentru companii de la 20%, la mai putin de 15%, transformand Regatul intr-un paradis fiscal.

Vecinii unguri au anuntat totodata, o reducere la 9% a taxelor pentru companii, din 2017, pentru a atrage tot mai multi investitori straini.

Consiliul Fiscal: “Ne indreptam catre disolutia statului”

In Romania, desi populatia si firmele se plang de impozitarea ridicata, taxele reprezinta 28% din PIB si, in urma reducerilor anuntate de politicieni, acest nivel ar urma sa scada ingrijorator, in opinia autoritatilor.

Presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, declara, saptamana trecuta ca Romania va avea, in 2017, cele mai mici venituri din taxe si impozite de cand exista statistici de acest gen, de mai bine de 20 de ani, de 25,4% din PIB, mult sub media UE.

"In proiectia pe 2017, Romania va avea probabil cele mai mici venituri fiscale, de 25,4% din PIB, cel mai mic nivel de cand avem astfel de date fiscale, de peste 20 de ani. Cum am ajuns aici? Prin reducerile de taxe din Codul Fiscal", a explicat Dumitru.

Potrivit acestuia, toate partidele politice promit, in special in aceasta perioada, reduceri masive de taxe si impozite, iar contribuabilii isi doresc aceste reduceri pentru ca, din diverse motive, nu vor sa plateasca taxe si impozite.

"Dar daca vom continua la nesfarsit cu aceasta abordare, suntem pe calea sigura catre disolutia statului. Un stat cu venituri foarte mici nu poate supravietui", a subliniat presedintele Consiliului Fiscal.

Astfel in opinia sa, Romania va avea, in 2017, cele mai mici venituri fiscale din Uniunea Europeana, cu exceptia Irlandei.

Conform noului Cod Fiscal, de la 1 ianuarie 2017 cota TVA va fi redusa la 19%, cota impozitului pe dividend va fi redusa de la 16% la 5%, si se vor elimina taxa pe constructii speciale si supra-acciza pentru carburanti.