"Aceasta perioada a anului este una dintre cele mai aglomerate perioade la ghiseele administratiilor locale, unde clientii vor sa isi plateasca taxele si impozitele pentru a beneficia de reducerea de 10% in conditiile in care achita impozitul pana la data de 31 martie. (...) Tinand cont ca oferim posibilitatea platii impozitelor aferente tuturor primariilor, clientii BCR pot plati si pentru cladiri si terenuri din mediul rural aflate in proprietatea lor sau a familiei, evitand astfel drumurile necesare in acest scop, economisind semnificativ timp si bani", a declarat intr-un comunicat Catalin Ionescu, seful departamentului E-channels din cadrul BCR. 

Clientii pot plati atat in numele lor, cat si in numele altor membri ai familiei, in acest caz fiind necesar sa introduca CNP-ul persoanei respective. 

Prin aplicatia de internet banking, acestia mai pot plati orice tip de impozit si taxa catre bugetele locale (orice primarie din Romania din mediul urban sau rural), bugetul de stat, cel al asigurarilor sociale de stat, al asigurarilor pentru somaj si bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate.