In ultimii doi ani, nivelul contrabandei s-a mentinut la circa 13%.

"Este vorba despre o crestere a pietei negre in ianuarie 2014 cu circa 1,5 puncte procentuale, fata de finele anului trecut. (...) Un punct procentual de contrabanda reprezinta pierderi la bugetul de stat de circa 35 de milioane de euro. Tendintele inregistrate pe piata neagra in luna ianuarie demonstreaza capacitatea de adaptare a retelelor infractionale si sunt de natura sa ne sporeasca ingrijorarile cu privire la evolutia contrabandei in lunile care urmeaza. (...) In mod cert, instabilitatea fiscala si reorganizarea ANAF, institutie responsabila cu combaterea comertului ilicit cu tigarete, sunt principalele cauze care au dus la intrarea contrabandei pe trend ascendent la inceput de an", a declarat Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs al BAT Romania.

Potrivit Novel Research, regiunile nord-vest (24,5%) si nord-est (24,2%) au fost in ianuarie cele mai afectate de comertul ilicit, iar cea mai mare pondere din acest segment este detinuta de produse «cheap whites» (marci ieftine, care nu apartin marilor producatori si care sunt destinate pietei negre).

"In mod exceptional, remarcam un nivel aproape dublu al contrabandei in regiunea sud-est, atingand in ianuarie un maxim istroric de 22,2% ce nu a mai fost inregistrat decat inainte de mai 2010. (...) cresteri semnificative, de peste 4 puncte procentuale, au inregistrat produsele provenite din Serbia si cele traficate ilegal prin shop-urile Duty Free aflate in tarile vecine, in timp ce produsele cu timbru de Moldova si Ucraina au scazut semnificativ, cu peste 6 puncte procentuale", a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare Novel Research.

Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al Romaniei, dupa companiile din sectorul petrolier. In 2013, industria tutunului a virat la buget peste 2,6 miliarde euro, reprezentand accize, TVA, taxe si contributii.