Vom avea in 9 februarie la ora 13.00 o intalnire cu reprezentantii FMI, iar in 10 februarie ora 15.00 vom audia conducerea executiva a BNR. Sunt comisii reunite si vom putea pune intrebari, apoi cred ca se vor intruni toate conditiile pentru a ne asuma prin vot o solutie in privinta creditelor”, a precizat, marti, presedintele comisiei de buget a Camerei Deputatilor, Stefan Viorel, citat de Mediafax.

Viorel Stefan a facut aceasta precizare dupa ce deputatii din comisie s-au intrunit pentru a continua discutiile in privinta acestor credite, dar nu s-a ajuns la nicio solutie.

Reprezentantul BNR Ion Dragulin, director al directiei de Stabilitate financiara a precizat, la dezbateri, ca ”BNR este in favoarea unor solutii care sa usureze povara individuala a creditelor si, ca atare, cursul este posibil o solutie pe care individual bancile pot sa o aiba in vedere, o a doua solutie pe care, fiecare dintre banci, in negocieri cu clientii, o pot avea in vedere, este reducerea pe alte canale, cum ar fi dobanda sau marja de dobanda”.

El a mai spus ca ”in opinia BNR, problema principala este reducerea poverii pe caile disponibile caz cu caz, discutate intre debitor si creditor”.

Reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) Florin Danescu a afirmat ca ARB nu poate avea in vedere o alta solutie decat conversia la cursul zilei.

Asociatia utilizatorilor de credite financiare este de parere ca conversia trebuie facuta la cursul istoric plus maxim 20%, dar nu se opune niciunei alte masuri prin care povara asupra debitorilor poate fi redusa, inclusiv prin calcularea unei medii istorice a cursului de schimb.

Noi nu vrem sa existe negocieri individuale intre banci si clienti pentru ca practica a dovedit ca clientii nu au capacitatea de a intelege foarte bine propunerile care i se fac si foarte multe poropuneri de reconversie nu au facut decat sa-i supraindatoreze”, a spus reprezentantul Asociatiei.

Daniel Nicolescu, reprezentantul Consiliului Patronatului Bancilor, a mentionat principiul nominalizarii, prin care imprumutul luat intr-o moneda trebuie restituit in aceeasi moneda.

Reprezentantul ANPC Marius Dunca a afirmat ca este de acord cu gasirea unei solutii administrative in privinta cursului francului elvetian. El a mentionat faptul ca ANPC a avut intalniri cu reprezentanti ai bancilor si consumatorilor si rezultatul a fost ”zero”.

Nu cedeaza niciun operator financiar bancar. Am avut intalniri cu cel putin trei banci si nicio banca nu cedeaza”, a adaugat el.