Documentul conţine venituri bazate pe promisiuni, iar calculele, ar putea arăta, ca banii nu asigura plata tuturor pensiilor, până la finalul anului”, a fost anunţul consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu, cel care a declarat că Legea Bugetului, a fost retrimisa vineri în Parlament, pentru reexaminare.

În replică, Partidul Social Democrat a anunţat că bugetul va fi întors la promulgare, neschimbat, cât mai repede.

Cererea de reexaminare a Legii Bugetului trimisă de la Cotroceni Parlamentului, susţine că din proiectul iniţial al Finanţelor ar fi dispărut, până la aprobarea în Guvern, 1,4 miliarde de lei de la plata pensiilor.

Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial: “Este deosebit de importantă clarificarea acestei situații, care poate arăta că banii din buget nu asigură necesarul pentru plata tuturor pensiilor. Calculele ne arată cheltuieli cu pensiile subestimate cu circa 1,4 miliarde lei.”

În replică, PSD susţine într-un comunicat că guvernarea a asigurat fără probleme banii de pensii, salarii sau pentru asistență socială până acum şi ca Iohannis a greșit de prea multe ori cu predicțiile economice.

Consilierul preşedintelui a remarcat şi faptul că Executivul ar fi redus fără justificare contribuţia României la Uniunea Europeană.

Cosmin Marinescu, consilier prezidenţial: “Față de prevederile din proiectul de buget supus dezbaterii publice în 31 ianuarie, bugetul adoptat în Guvern indică o contribuție a României la Uniunea Europeană scăzută cu 500 de milioane lei, fără să existe nicio fundamentare a acestei ajustări negative”.

Raportul de la Cotroceni vorbeşte şi despre reducerea cu un miliard de lei a sumelor pentru investiţii de la autorităţile locale, dar şi promisiuni de venituri la Buget mult prea optimiste, comparativ cu realizările de până acum. De la Palatul Victoria premierul Viorica Dăncilă a trimis şi ea săgeţi către Preşedinte, după ce a prezentat raportul cu toate realizările din primele luni de preşedinţie a Consiliului European.

„Acest lucru demonstrează cât de nefondate au fost atacurile și previziunile sumbre lansate înainte de preluarea acestui mandat, iar cei care le-au făcut au acționat din considerente pur electorale, fără să le pese că pun România într-o lumină nefavorabilă în plan extern.”

Bugetul are deja o întârziere de 4 luni, faţă de data la care trebuia adoptat, potrivit legii. PSD a anunţat că îl va retrimite preşedintelui pentru promulgare fără nicio modificare.