Potrivit lui Dancă, marţi va avea loc o nouă şedinţă de lucru a Grupului creat la nivelul Guvernului în vederea găsirii de soluţii pentru celelalte categorii de persoane, angajaţi, companii, care în această perioadă sunt afectate de pandemia de coronavirus.

"Noi, prin ordonanţa de urgenţă pe care am adoptat-o (OUG 30/2020 - n.r.), am prevăzut, la categoria alţi profesionişti, plata unei indemnizaţii la nivelul unui salariu minim brut pe ţară pentru cei care în această perioadă îşi suspendă activitatea pe perioada stării de urgenţă şi ne-am gândit aici la persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale", a afirmat Dancă, într-o intervenţie la Digi 24, scrie Agerpres.

El a precizat că Guvernul a adoptat soluţii pentru cei deja afectaţi de dispoziţiile prevăzute prin Decretul care impune starea de urgenţă.

"Acum, trebuie să trecem la următorul nivel şi ne gândim la celelalte categorii de persoane, angajaţi, companii, care, în această perioadă, cu toţii, sunt afectaţi de această epidemie şi trebuie să venim cu soluţii în sprijinul lor. Sunt chestiuni care în momentul de faţă au rămas neclare sau, cel puţin, aşa reclamă unele categorii profesionale, cum este cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderi individuale, ce se întâmplă cu cei care care lucrează în cabinetele stomatologice, cei care lucrează în organizaţiile neguvernamentale, sunt doar câteva dintre categorii care, în momentul de faţă, reclamă că dispoziţiile adoptate în prezent nu sunt foarte clare şi nu reglementează situaţia lor. De aceea, mâine (marţi - n.r.) vom avea o şedinţă de lucru la nivelul Grupului pe care l-am constituit la nivelul Guvernului împreună cu Administraţia Prezidenţială şi cu partenerii sociali pentru a veni cu precizări cu privire la modul în care se aplică aceste măsuri pentru toate categoriile profesionale şi acolo unde nu există o acoperire în reglementarea actuală să venim cu noi dispoziţii legale", a afirmat Dancă.

Dancă a precizat că Guvernul ia în calcul măsuri distincte pentru cabinetele stomatologice, având în vedere că acestea au fost nevoite să-şi întrerupă activitatea ca urmare a aplicării măsurilor dispuse prin ordonanţă militară pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

El a mai spus că se caută soluţii şi pentru companiile mari, menţionând sectorul auto.

"Ne-am adresat cu prioritate IMM-urilor, dar sunt companii mari, care, în momentul de faţă, resimt puternic efectele acestei crize economice provocată de pandemia de coronavirus şi sunt în consultări cu aceste industrii pentru a gândi scheme de sprijin la nivelul lor. E industria auto, este o industrie strategică pentru România şi vom căuta în perioada următoare soluţii de sprijin", a declarat Dancă.

Şeful Cancelariei premierului a menţionat, întrebat în acest sens, că alocarea bugetară estimată de Guvern privind şomajul tehnic este de "aproximativ 4 miliarde de lei, în condiţiile în care (...) ar putea să acopere necesarul pentru un număr de beneficiari de până la 1 milion de persoane".

"Suntem în discuţii cu Comisia Europeană ca o parte din acest efort bugetar să fie acoperit din fonduri europene şi vom continua să analizăm posibilitatea altor soluţii (...) Primul pachet de măsuri are un efort bugetar de peste 2% din PIB, în jur de 30 de miliarde de lei, însă prin efectul lor de multiplicare în economie impactul este de aproape 100 de miliarde de lei. Ne referim, pe de-o parte, la sumele alocate pentru aceste măsuri în mod direct, dar sunt şi angajamentele de plată ale statului pe care trebuie să le onorăm cu prioritate în perioada următoare, rambursarea de TVA de până la 9 miliarde de lei, concediile medicale în valoare de 1,7 miliarde de lei şi alte deconturi restante în contul statului (...) pe care facem eforturi să le onorăm în perioada următoare", a mai declarat Dancă.