Datoria externă totală a României a crescut cu 9,131 miliarde euro în primele 8 luni, la 108,972 miliarde euro, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

În această perioadă, datoria externă publică a crescut cu peste 6,2 miliarde euro, la 41,117 miliarde euro.

În 31 decembrie 2018, datoria externă totală era de 99,841 miliarde euro, iar datoria externă publică era 34,850 miliarde euro, potrivit datelor revizuite ale BNR, citate de News.ro.

După 8 luni, datoria externă totală a urcat la 108,972 miliarde euro, iar datoria externă publică la 41,117 miliarde euro.

Citește și: Statul se împrumută din nou de la populație. Ce dobânzi oferă

Din total, datoria externă pe termen lung a însumat 74,342 miliarde euro la 31 august (68,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,9% faţă de 31 decembrie 2018.

Totodată, datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august nivelul de 34,63 miliarde euro (31,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,7% faţă de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,3% în perioada ianuarie - august 2019, comparativ cu 22,6% în anul 2018.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2019 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2019 a fost de 76,4%, comparativ cu 74,1% la 31 decembrie 2018.

Deficitul de cont curent crește cu 16%

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 7,080 miliarde de euro, în primele opt luni din 2019, în creştere cu 16% comparativ cu cel din perioada similară din 2018, de 6,104 miliarde euro, potrivit BNR.

În structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 2,081 miliarde de euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 357 milioane euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mic cu 963 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a avut un excedent mai mic cu 215 milioane euro.

În perioada ianuarie - august 2019, datoria externă totală a crescut cu 9,131 miliarde de euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 74,342 miliarde de euro la 31 august 2019 (68,2% din totalul datoriei externe), în creştere cu 8,9% faţă de 31 decembrie 2018; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 august 2019 nivelul de 34,630 miliarde de euro (31,8% din totalul datoriei externe), în creştere cu 9,7% faţă de 31 decembrie 2018.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,3% în perioada ianuarie - august 2019, comparativ cu 22,6% în anul 2018.

Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 31 august 2019 a fost de 5,1 luni, în comparaţie cu 4,9 luni la 31 decembrie 2018. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 august 2019 a fost de 76,4%, comparativ cu 74,1% la 31 decembrie 2018.