Potrivit guvernatorului, tinta este atingerea unui nivel de 2%, media Uniunii Europene (UE).

”Ne indreptam spre normalitate in ceea ce priveste rezervele, 2% e media la nivelul UE. Nu dam bani bancilor si nu le finantam. Cresterea rezervei a fost o masura restrictiva avand ca scop descurajarea creditului in valuta. Diminuam o restrictie, sunt banii lor, nu dam bani bancilor, cum se infiripa unele discutii”, a declarat Isarescu, citat de News.ro.

Guvernatorul a subliniat ca BNR a pastrat un nivel mai ridicat al rezervelor in valuta pentru a descuraja o tendinta care ”risca sa iasa din normalitate”, in conditiile in care creditarea in valuta ajunsese la un nivel de 70% din total.

Isarescu a atras atentia ca, in trecut, clientii au fost indusi in eroare de cifre si de politica de promovare a bancilor si au ales creditul in valuta din cauza unei dobanzi mai mici. In timp, insa, dobanda a fost contrabalansata de curs, pe masura ce leul s-a depreciat in fata euro si a francului elvetian.

Banca centrala are o strategie de reducere graduala a acestor rezerve, spre tinta de 2%, dar va reduce treptat aceste rezerve, nu brusc, pentru a nu exista riscul unor interpretari gresite, a subliniat guvernatorul.

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei a redus rata rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele in valuta de la 10% la 8%. RMO reprezenta sumele pe care bancile sunt obligate sa le depuna la BNR in fiecare luna ca procent din resursele atrase.

Reducerea lor se traduce prin  eliberarea catre banci a catorva sute de milioane de euro, bani ce pot fi folositi pentru credite sau pentru inchiderea unor linii de finantare externa.

Banca centrala a mentinut, in schimb, RMO pentru pasivele in lei la nivelul de 8% si rata dobanzii de politica monetara la 1,75% pe an.

In comunicatul emis dupa sedinta de politica monetara, BNR a reiterat "gestionarea adecvata" a lichiditatii din sistemul bancar.

Analistii se asteptau ca banca centrala sa reduca in acest an RMO la valuta, insa data exacta a deciziei era greu de estimat.

Ultima taiere operata de BNR a avut loc in 30 septembrie 2016, cand a redus RMO la pasivele in valuta de la 12% la 10%.

Dobanda de politica monetara a fost diminuata ultima data in luna mai 2015, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%, nivel minim istoric. Tot atunci au fost reduse si ratele RMO pentru pasivele in lei cu doua puncte procentuale, de la 10% la 8%.

Banca centrala imprumuta bancile care au nevoie de lichiditati la dobanda-cheie de 1,75% pe an, prin licitatii repo, iar coridorul simetric la care se situeaza dobanzile facilitatilor permanente este de +/-1,5%.

Astfel, bancile cu exces de lichiditati primesc pentru depozitele tinute la BNR o dobanda de 0,25% pe an, iar pentru finantarea prin intermediul facilitatii de credit (credit Lombard), bancile platesc Bancii Nationale o dobanda de 3,25% pe an.