Deficitul bugetului general consolidat pe primele trei luni ale anului asigura incadrarea Romaniei in tintele agreate cu organismele financiare internationale, potrivit Ministerului Finantelor.

Romania s-a angajat prin acordurile cu institutiile financiare internationale ca deficitul bugetar din acest an sa nu treaca de 2,2% din PIB.

Veniturile bugetului general consolidat au totalizat 48,8 miliarde de lei in primul trimestru si reprezinta 7,4% din PIB. Fata de aceeasi perioada a anului trecut, veniturile au fost mai mari cu 3,8%, potrivit datelor prezentate de Ministerul Finantelor.

Surse guvernamentale au declarat recent ca veniturile bugetare din pe primul trimestru sunt sub program cu mai mult de 1 miliard de lei.

Cresteri fata de primul trimestru din 2013 au fost inregistrate la incasarile din impozitul pe profit (+235 milioane de lei), accize (+639 milioane de lei), contributiile de asigurari sociale (+587 milioane de lei).

Veniturile din TVA au scazut fata de aceeasi perioada a anului precedent cu 0,5%, in conditiile in care incasarile din aceasta taxa au crescut cu 3,2%, in timp ce rambursarile au fost cu 11% mai mari.

La nivelul administratiilor locale s-au inregistrat, de asemenea, cresteri fata de anul precedent la impozite si taxe pe proprietate, cu 11,7%, taxe pe utilizarea bunurilor - 6,9% si venituri nefiscale - 6,7%.

Cheltuielile bugetului general consolidat, in suma de 49,7 miliarde lei, au scazut in termeni nominali cu 2,9% fata de aceeasi perioada din anul precedent, respectiv cu 0,6 puncte procentuale ca pondere in PIB, la 7,4% din PIB.

Cresteri au fost consemnate la cheltuielie de personal (+2,6%), in principal ca urmare a platii obligatiilor stabilite prin hotarari judecatoresti si a platii drepturilor aferente uniformelor si echipamentelor obligatorii pentru personalul din sectorul ordine publica.

Cheltuielile cu bunuri si servicii au urcat cu 4% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cresterea inregistrandu-se la fondul national de asigurari sociale de sanatate datorita platii arieratelor catre furnizorii de medicamente.

Cheltuielile cu dobanzile s-au redus semnificativ, cu 20,4%, ca urmare a scaderii randamentelor la licitatiile emisiunilor de obligatiuni de tip benchmark.

Cheltuielile pentru investitii, care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe, au fost de 3,3 miliarde lei, respectiv 0,5% din PIB.