"România are prea multe taxe, după părerea mea. Şi aceste taxe nu sunt benefice. De ce? Pentru că o bună parte dintre ele nu se încasează, consumă bani, timp şi spaţiu ca să te ocupi de ele şi în al doilea rând duce şi la o rată de colectare scăzută. Poate ne gândim cum să facem încât aceste taxe să fie mai relevante, mai consistente astfel încât să nu mai le punem pe hârtie şi de fapt în realitate nu le încasăm", a spus Gheorghe Zaman, citat de Agerpres.

El a afirmat că trebuie luată în discuţie problema arieratelor irecuperabile stabilite anual în Raportul Curţii de Conturi. Zaman a declarat că din totalul arieratelor, cele irecuperabile ajung la 87%.