Cele mai importante modificari ale Codului Fiscal

Actul normativ prevede reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 19% din 1 ianuarie 2016. Initial, Guvernul a propus scaderea ei la 20% incepand de anul viitor si la 18% din 2018. 

De asemenea, impozitul pe constructii speciale urmeaza sa fie eliminat din 2016, iar cota unica de impozitare ar putea scadea de la 16% la 14% de la 1 ianuarie 2019. 

Cota de impozitare pentru microintreprinderile fara salariati va fi de 3% din venituri plus 1.530 de lei pentru fiecare trimestru pentru care se datoreaza impozit.

Cotele de impozitare vor fi de 1% pentru microintreprinderile care au peste doi salariati, inclusiv, de 3% pentru microintreprinderile care au un salariat si de 3% pentru microintreprinderile care se afla in anumite situatii inscrise in registrul comertului -dizolvare urmata de lichidare, inactivitate temporara, declarare pe proprie raspundere a nedesfasurarii de activitati la sediul social/sediile secundare. 

Contributiile de asigurari sociale la angajat urmeaza sa se reduca de la 10,5% la 7,5%, de la 1 ianuarie 2018, iar cele datorate de angajator de la 15,8% la 13,5%.

Impozitul pe dividende ar fi trebuit eliminat, incepand din 2016, potrivit variantei Guvernului de modificare a Codului Fiscal, insa in Senat s-a acceptat un amendament care prevede impozitarea veniturilor din dividende cu 5%.  Deputatii au aprobat, tot miercuri, si Codul de Procedura Fiscala.

Decizia introducerii TVA de 19%, inainte de 1 ianuarie 2016, depinde de cum va arata rectificarea bugetara din iulie.

"In iulie urmeaza o rectificare bugetara si in functie de sumele necesare pentru aceasta rectificare se va decide daca da (se introduce TVA de 19% - n.r.) si, daca da, de cand o astfel de masura poate fi aplicata inainte de 1 ianuarie 2016. Dar asa cum stau astazi calculele, intentionam sa aplicam o astfel de masura inca inainte de 1 ianuarie 2016. Nu pot sa spun astazi cand, pentru ca vreau sa am intai cifrele exacte si vedem", a spus ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.

Reprezentantii Comisiei Europene si-au exprimat public rezervele fata de efectul reducerii TVA la 19%, insa ministrul Finantelor a explicat ca se poarta discutii cu ei pentru a-i convinge ca masura este sustenabila. 

"Am avut, o sa avem de fapt si maine, discutii toti colegii ministri cu cei de la Comisia Europeana. Asta nu inseamna ca intr-un final, sa spunem, nu pot sa existe ingrijorari din partea dansilor. (...). Asta nu inseamna ca Romania nu-si va respecta tintele asumate. (...) De fiecare data cand o masura a Guvernului a fost luata, in special in zona economica, (...) au fost de multe ori ingrijorari chiar si la nivel national - Consiliul Fiscal si ceilalti parteneri -, dar lucrurile au aratat ca s-au inselat in ceea ce priveste partea de ingrijorari. Cred ca este momentul ca Romania sa aiba o abordare indrazneata si desigur o abordare responsabila pentru ceea ce inseamna cheltuieli pe 2016. Este foarte important ca acest nivel de deficit sa fie de sub 3%. (...) Noi argumentam cum avem noi cifrele si cum intelegem noi sa aplicam o astfel de masura. Au fost discutii tehnice la Ministerul Finantelor pentru a arata exact de unde anume aplicam masurile compensatorii", a explicat Teodorovici.

Deficitul bugetar va depasi tinta asumata, dupa aplicarea Codului Fiscal

Deficitul bugetar va depasi tinta asumata de Romania in discutiile cu institutiile financiare internationale, de 1,2% din PIB in 2016, ca urmare a aplicarii noului Cod Fiscal, dar se va plasa sub obiectivul stabilit prin tratatul de la Maastricht, de 3% din PIB, a declarat Teodorovici.

"Deficitul va mai mare decat cel asumat, dar ramane sub limita de la Maastricht de 3% din PIB. Mesajul pentru partenerii nostri externi este ca Romania este hotarata sa mentina acest deficit sub 3%", a explicat ministrul.

Dupa aplicarea noii legislatii fiscale, Romania va trece de la statul cu una dintre cele mai mari cote generale de TVA din UE, si una dintre cele mai mari medii ale TVA, in randul tarilor cu cele mai mici cote generale de TVA si cele mai mici medii din Europa. 

Impactul bugetar total in urma aplicarii noului Cod Fiscal se va ridica la 12 miliarde de lei. 

Eugen Teodorovici declara saptamana trecuta ca dezbaterile parlamentare pe marginea Codului Fiscal vor fi incheiate pana la finalul lunii, insa documentul nu va fi aprobat fara acordul Comisiei Europene si FMI.

Cele doua institutii sustin ca aplicarea tuturor masurilor de reducere a taxelor propuse, incepand de anul viitor, vor duce la dezechilibre bugetare importante.