"Ştiu că pentru 25 octombrie au existat îngrijorări şi foarte multe companii ne-au abordat şi ne-au spus că s-ar putea să aibă probleme cu plata datoriilor şi atunci v-am spus că joi vom avea în primă lectură o ordonanţă de urgenţă pentru a decala, pentru eşalonarea datoriilor care au fost au fost acumulate pe perioada stării de urgenţă, de la începutul stării de urgenţă şi până la 25 octombrie. Aceste datorii o să fie amânate pe o perioadă de 12 luni şi eşalonarea se va acorda, în momentul acesta este varianta la care lucrăm, se va acorda în termen ce cel mult 5 zile pe baza unei cereri la care se anexează propunere de grafic fără a fi necesară constituirea de garanţii. Deci aş vrea să reţinem două lucruri foarte importante. Eşalonarea se acordă în cel mult 5 zile şi nu este necesară constituirea de garanţii. În continuare venim în sprijinul companiilor din România. Vrem să ne asigurăm că toate trec peste această perioadă dificilă", a spus Florin Cîţu într-o declaraţie online.

El a menţionat că cererile de eşalonare vor putea fi depuse până la data de 15 decembrie, inclusiv.

"Tot în şedinţa de Guvern joi vom veni în aceeaşi ordonanţă, vom avea în primă lectură şi scutirea de impozit specific pentru sectorul HoReCa, scutire care se va prelungi până la finalul anului. Aici iarăşi trebuie să spun, pentru că foarte mulţi oameni nu ştiu, dar sectorul a avut deja o scutire a impozitului specific, de plată a impozitului specific pe o perioadă de 150 de zile. Vom face această scutire până la finalul anului. Deci aceasta înseamnă că în 2020 întreg sectorul Horeca este scutit de plata impozitului specific pentru tot anul", a afirmat Florin Cîţu.

El a precizat că sectorul HoReCa este unul dintre "campionii programului IMM Invest", fiind printre primele 4 coduri CAEN care au accesat IMM Invest.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, remis duminică, companiile vor putea depune cererile de eşalonare până la data de 15 decembrie, inclusiv, pentru toate obligaţiile bugetare acumulate începând cu 16 martie până la data depunerii cererii.

În cazul companiilor care fac sau vor face obiectul unui control fiscal, eventuale sume suplimentare de plată vor intra, de asemenea, în calendarul de eşalonare, precizează sursa citată.

Firmele care beneficiază de eşalonarea la plată a debitelor bugetare restante vor avea obligaţia să achite la zi toate taxele şi impozitele care se vor naşte şi datora după primirea eşalonării.

Procedura simplificată va presupune depunerea unei cereri, cu un grafic de eşalonare anexat, cu rate egale sau inegale, în funcţie de cum apreciază fiecare contribuabil în parte.

Cât priveşte impozitul specific, acesta a fost introdus prin Legea 170/2016 (Legea HoReCa), intrată în vigoare în 2017, şi se aplică activităţilor hoteliere, de restaurant, bar & cafenele sau catering.

Impozitul specific se calculează în funcţie de mai multe variabile, cum ar fi rangul localităţii unde activează punctul de lucru, suprafaţa acestuia, sezonalitatea etc. şi se achită semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului, fiecare plată reprezentând jumătate din impozitul anual datorat.

Cîţu: Pachetul de susţinere a economiei va depăşi 7% din PIB până la finalul anului

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunțat totodată că pachetul de susţinere a economiei va depăşi 7% din PIB până la finalul anului, în condiţiile în care în primele 9 luni statul a injectat în economie 34,5 miliarde de lei, respectiv 3,2% din PIB.

Potrivit acestuia, România va reuşi să evite recesiunea tehnică în 2020.

"Pachetul de susţinere a economiei o să depăşească, atenţie, 7% din PIB până la finalul anului. Deja în primele 9 luni am injectat suplimentar în economie 34.5 miliarde lei (3,2% din PIB)", scrie ministrul Finanţelor pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, măsurile fiscale au reprezentat 14,4 miliarde de lei. Bonificaţiile la plata impozitului păe profit s-au cifrat la 250 de milioane de lei, rambursările de TVA au fost mai mari cu 3,2 miliarde lei faţă de anul trecut iar cheltuielile de investiţii au crescut cu 6,9 miliarde de lei.

Cheltuielile legate direct de COVID-19 au cumulat 9,8 miliarde de lei.

"La aceste cheltuieli de la buget adăugăm programe de garanţii de aproximativ 30 miliarde de lei - 2,9% din PIB. Bani care ajung în economie prin intermediul sistemului financiar bancar şi sunt garantaţi de stat. Nu ne oprim aici. Acest program masiv de stimulare a economiei a stopat declinul economiei în 2020 (evităm recesiunea tehnică) şi garantează o creştere economică puternică în 2021", a mai scris ministrul Finanţelor.