Obligatiunile au un cupon de 4,875%. Surse bancare au declarat miercuri pentru Mediafax ca Ministerul Finantelor a atras 1,5 miliarde de euro de pe pietele externe prin lansarea unei emisiuni de obligatiuni denominate in euro, cu scadenta la sapte ani, la o marja de 3,7 puncte procentuale peste midswap. 

Indicatorul midswap (rata calculata ca medie intre cotatiile afisate la operatiunile de preschimbare din dobanzi variabile in dobanzi fixe si invers), care variaza pe tot parcursul zilei, a fost miercuri la transmiterea stirii usor peste 1,34%, astfel ca randamentul obligatiunilor a fost stabilit la putin peste 5% pe an. 

Bondurile au fost vandute cu un discount de 1,051%, ceea ce inseamna ca statul a acceptat sa plaseze obligatiunile sub valoarea nominala. Astfel, costul de 5% pe an este compus din cupon (dobanda platita periodic) si discount. 

Cererea totala pentru obligatiunile emise de Romania a fost de circa 4,5 miliarde euro, sustin surse bancare. 

Prin aceste emisiuni Guvernul a apreciat ca finantele publice vor fi protejate astfel de eventualele socuri externe ce ar putea determina cresterea dobanzilor pe piata interna. 

La inceputul lunii noiembrie va ajunge la maturitate o emisiune de obligatiuni denominate in valuta de 793,8 milioane euro.  Cea mai recenta operatiune derulata de Romania pe pietele externe a avut loc la inceputul lunii septembrie, cand Finantele au atras 750 milioane de euro prin redeschiderea emisiunii de obligatiuni denominate in euro cu maturitatea in iunie 2018, titlurile avand un randament de 5,15 %. 

Ministerul Finantelor a imprumutat in acest an 46,6 miliarde lei din piata locala. La aceasta suma se adauga suma de 421,5 milioane de euro atrasa in octombrie, cele 750 milioane euro imprumutate la inceputul lunii septembrie de pe pietele externe si 2,25 miliarde dolari prin emisiuni de titluri pe piata SUA.