Agentia de evaluare financiara a analizat 29 de banci considerate de liderii G20 de importanta sistemica la nivel mondial, acestea fiind obligate sa-si majoreze rata de adecvare a capitalului la 9,5% pana la inceputul lui 2019, scrie Mediafax.

Dintre aceste banci, 17 sunt din Europa, 8 din Statele Unite si 4 din Asia, iar intre ele se afla Barclays, Deutsche Bank, Goldman Sachs, HSBC, JP Morgan Chase si UBS.

Fitch arata ca cele 29 de banci reunesc active de 47.000 de miliarde de dolari si ar putea avea nevoie de capital suplimentar in valoare de 566 miliarde de dolari pentru a ajunge la o rata de adecvare a capitalului de aproximativ 10%, in conformitate cu prevederile Basel III, care urmeaza sa fie aplicate treptat din ianuarie, transmite Reuters.

"Bancile vor aplica probabil un mix de strategii pentru a rezolva deficitul de capital, inclusiv pastrarea unei parti din profit, emisiuni de actiuni si reducerea activelor ponderate in functie de risc", considera Fitch.

Rentabilitatea capitalurilor proprii, un indicator major al profitabilitatii, ar putea scadea de la o medie de 11% in ultimii ani la circa 8%-9%, ca urmare a noilor reguli de capital.

Agentia de rating considera ca bancile ar putea cauta activitati mai riscante pentru a crestere rentabilitea capitalurilor proprii.