"Presedintele Traian Basescu a anuntat joi un pachet de masuri de ajustare fiscala incluzand reduceri puternice ale salariilor din sectorul bugetar si pensiilor. Acest pachet a fost elaborat de autoritatile romane si nu a fost propus de FMI", se arata in comunicat.

Masurile anuntate de Presedintie vor fi examinate de misiunea FMI aflata la Bucuresti pentru evaluarea acordului stand -by.

"Misiunea de la Bucuresti a Fondului va examina pachetul de masuri in cadrul discutiilor (purtate cu autoritatile romane, n.r.)", se mai spune in comunicatul FMI.

Informatiile privind pozitia FMI fata de anuntul de joi a aparut initial pe un blog al cotidianului american Wall Street Journal.

Presedintele Traian Basescu a anuntat joi seara ca, in urma negocierilor cu FMI, autoritatile romane au ales solutia reducerii salariilor bugetare cu 25%, a pensiilor cu 15% si sa scada "masiv subventiile", in loc de majorarea semnificativa a principalelor taxe, respectiv cota unica si TVA.

Seful statului a mentionat si ca ajutorul de somaj va scadea cu 15%.