Cele mai importante puncte din declaratia Presedintelui Traian Basescu sunt dupa cum urmeaza:

"Am precizat foarte clar pentru sindicate ca Fondul, Uniunea si Banca Mondiala, au fost de acord cu programul prezentat de Guvern, cu conditia sa fie si implementat."

Principalele coordonate ale programelor
1. Reducerea cheltuielilor bugetului de stat (acum la 27% din PIB)
2. Reducerea cheltuielilor sociale (acum la peste 35% din Buget)
3. Reducerea obligatiilor de plata ale Bugetului de Stat

Aceasta din urma conditie vine pentru ca in acest an, ca urmare a datoriilor pe care Romania le-a contractat in ultimii trei ani, bugetul trebuie sa plateasca 10,007 miliarde de euro

"Numai dobanzile sunt peste 1,8 miliarde euro, de doua ori transa urmatoare de la Fond. Daca nu se luau masurile anuntate, la inceputul anului urmator trebuia sa luam alt credit de 30 de miliarde de euro. Am fi amanetat cu totul viitorul tarii si viitorul fiecarui roman. Trebuie sa nu ne mai amagim, sa nu mai vindem falsuri, ori de cate ori ne aflam in campanie electorala. Este esential ca in urmatoarele sase luni sa fie o perioada de realism a politicienilor, a Guvernului, a sindicatelor. Anul acesta platim pentru ce am consumat fara sa producem!", a mai declarat Basescu.

"Am raspuns solicitarii sindicatelor si vom constitui un grup de analiza la care sa participe Guvern, sindicate, patronate, politicieni si Presedintia si sa gasim solutii pentru a cheltui mai bine si mai eficient de anul viitor. Propun societatii romanesti sa prevenim grecizarea tarii. Daca mai luam un credit cred ca vom ajunge in situatia din Grecia. Impreuna putem sa evitam agravarea situatiei financiare a tarii. Impreuna putem sa gasim solutii", a spus presedintele.

Seful statului a facut toate aceste declaratii dupa o intalnire cu liderii celor 5 mari confederatii sindicale, care ameninta cu proteste si greve de o amploare fara precedent tocmai impotriva reducerii salariilor si pensiilor.

Traian Basescu le-a dat sindicalistilor o singura veste buna - si anume ca alocatiile pentru copii si cele pentru persoanele cu handicap sunt singurele doua care nu vor fi taiate. Insa nu a cedat in privinta reducerilor de cheltuieli sociale, pe care le considera esentiale pentru salvarea Romaniei.

Masurile de reducere a cheltuielilor bugetare vor fi aplicate pana la 31 decembrie, au anuntat liderii confederatiilor sindicale. Acestia sustin ca marti vor discuta cu Guvernul si reprezentantii partidelor, iar in functie de rezultat vor decide daca fac proteste.

In paralel, seful delegatiei FMI a facut un tur al partidelor de opozitie pentru a incerca sa afle daca masurile dure de austeritate vor fi aprobate in Parlament.

"De aceasta data Fondul Monetar si institutiile financiare internationale vor cere Guvernului Romaniei, ca inainte ca transa a cincea sa fie eliberata, sa se faca demonstratia concreta a faptului ca masurile propuse se vor realiza in practica si nu pe vorbe. Deci daca este vorba de o masura de incredere, cred ca mai degraba este o masura de neincredere", a spus Mircea Geoana, presedintele Senatului.

Dupa intalnirea de la Senat, reprezentantii FMI s-au dus la sediul PNL. Nici liberalii nu se declara prea incantati de programul anuntat la Palatul Cotroceni.

"Nu stiu nici macar o masura pentru redresarea economiei, stiu niste masuri care reprezinta o nota de plata si nu un plan pentru redresarea economica, nu exista astfel de masuri", a spus si Crin Antonescu, presedintele PNL.