"Ne intereseaza ca populatia sa fie protejata, dar vrem sa ne asiguram si ca nu existe ceva care sa pericliteze stabilitatea financiara. Sunt optimist ca vom gasi o solutie care respecta ambele obiective ", a raspuns Franks.

Reprezentantul FMI a evitat sa spuna daca modificarea OUG 50/2010 este conditie pentru eliberarea urmatoarei transe din imprumut, dar a subliniat faptul ca a cerut Guvernului si Parlamentului sa colaboreze in urmatoarea perioada pentru a ajunge la cea mai buna solutie, atat in ceea ce priveste protectia consumatorilor, dar si pentru stabilitatea sistemului bancar.

Pe de alta parte, reprezentantutul Comisiei Europene, Istvan Szekely, a spus ca singura institutie cu rol de suspendare sau limitare a activitatii unei banci este Banca Nationala a Romaniei - BNR, iar astfel de proceduri n-ar trebuie sa poata fi deschise de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor - ANPC.

In lume, bancile centrale pot suspenda activitatea de creditare, nu asociatiile de protectie a consumatorilor. Asa vedem si noi lucrurile, ca acest element extrem de important sa fie in subordinea bancii centrale, pentru ca au oamenii cel mai bine pregatiti, cu expertiza cea mai buna”, a spus Szekeley.

El a adaugat ca institutia pe care o reprezinta a trimis deja Guvernului o scrisoare de pre-infringement, ceea ce reprezinta un risc pentru Romania, care trebuie sa explice felul in care aplica directiva europeana.

Legislatia europeana trebuie sa fie aplicata in legislatia locala. Pot aparea probleme in aplicarea acestor norme. Mai intai se trimite o scrisoare de pre-infringement. Aceasta scrisoare a fost trimisa, urmand ca autoritatile romane sa explice cum anume se aplica aceasta directive. Faptul ca scrisoarea de pre-infringement a fost trimisa, inseamna ca exista un anumit risc”, a explicat reprezentantul CE.

Surse oficiale declarau, ieri, ca negocierile dintre institutiile internationale si autoritatile de la Bucuresti au ajuns in impas, din cauza faptului ca FMI si CE cer Guvernului modificarea OUG 50/2010, astfel incat aceasta sa nu se mai aplice retroactiv.

Ce presupune procedura de infringement?

Procedura de infringement se aplica in cazul unui stat membru UE care incalca legislatia comunitara si presupune mai multi pasi.

Primul pas consta in atentionarea statului in cauza, pentru a reintra in legalitate. Daca tara respectiva persista in greseala, juristii Comisiei Europene dau statul in judecata, la Curtea Europeana de Justitie (CEJ). Daca statul in cauza este gasit vinovat, va fi penalizat cu o amenda, iar procedura se inchide.