Astfel, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei obtine un venit net lunar de 61.203 lei (13.601 euro), adica de 4 ori mai mult decat presedintele si premierul tarii.

"Va prezint salariul net si indemnizatia de conducere care revin guvernatorului: salariul net lunar este de 42.727 lei, iar indemnizatia lunara pentru functia de presedinte al Consiliului de Administratie este de 18.476 lei. Astfel, venitul net lunar total este de 61.203 lei (13.601 euro, la un curs de 4,5 lei/euro)", a explicat guvernatorul, potrivit Agerpres.

Isarescu a precizat ca BNR a luat aceasta hotarare in contextul in care toate bancile centrale europene fac demersuri in sensul cresterii transparentei procesului decizional.

Totodata, guvernatorul BNR a mentionat ca nu a depus cerere de pensie la Casa Teritoriala si nu incaseaza si pensie, pe langa salariu.

"Conform Codului Muncii, incepand cu 1 iunie 2014, la implinirea varstei de 64 ani si 10 luni am indeplinit conditiile cumulative de munca si stagiu de pensionare, dar contractul meu de munca cu Banca Nationala a continuat pe baza deciziei Parlamentului de numire in functia de guvernator. Nu am depus cerere de pensie la Casa Teritoriala de pensii si, ca urmare, nu mi s-a calculat, nu mi s-a stabilit, nu am incasat pensia si nu s-a cumulat pensia cu salariul. Am considerat ca acesta este un gest normal si frumos sa nu incasez si pensia atata vreme cat incasez un salariu de la BNR. Pensia va intra in plata dupa depunerea acestui dosar si nu se plateste sub nicio forma retroactiv, indiferent cand are loc aceasta depunere a dosarului", a subliniat Isarescu.

Precizarile au fost facute in contextul in care economistul Lucian Isar afirma, recent, ca Isarescu ar incasa 40.000 de euro pe luna, din cumulul pensiei, cu salariul.

Pana acum, lefurile celor din conducerea BNR erau confidentiale.

Isarescu: In 2010, salariile tuturor angajatilor BNR au fost reduse cu 25%

Legea privind statutul Bancii Nationale a Romaniei permite institutiei sa acorde angajatilor bonusuri de performanta in suma de maximum 2% din profitul obtinut, insa numai in cazul unor performante deosebite, a mai spus Isarescu.

"Conform Legii 312/2014 privind statutul BNR, art .43, salariatii BNR pot participa la profitul bancii dupa virarea la buget a 80% din veniturile nete realizate de banca. Suma ramasa, de 20% din profit, se utilizeaza in primul rand pentru majorarea rezervelor statutare ale Bancii Nationale si a surselor proprii de investitii. Dupa aceasta se poate, cu aprobarea Consiliului de Administratie, constitui fondul de participare la profit al salariatilor in cuantum de maximum 10% din suma ramasa, adica maximum 2% din totalul profitului BNR. O mica parte din acesti 2% poate fi destinata unor premii de performanta acordate numai salariatilor cu realizari remarcabile. Cu alte cuvinte, bonusuri se dau in numar limitat si numai unor salariati cu performante cu totul si cu totul deosebite", a explicat guvernatorul BNR.

In plus, el a precizat ca, in perioada 2009 - 2010, salariile conducerii executive a BNR nu au crescut, iar in 2010 atat salariile conducerii bancii cat si ale tuturor angajatilor au fost reduse cu 25%.

Totodata, Isarescu a subliniat faptul ca, in perioada de dupa criza, banca a varsat Ministerului Finantelor aproximativ un miliard de euro.

"Este o performanta a BNR care nu este trecuta ca obligatie in statut. Noi trebuie sa asiguram stabilitatea preturilor, a sistemului financiar si a cursului de schimb. Toate acestea sunt asigurate", a mai spus guvernatorul BNR.

Inflatia ramane pe teritoriu negativ pana la sfarsitul anului

Guvernatorul BNR a mai anuntat, in briefingul de presa de dupa sedinta de politica monetara de joi, ca banca centrala a revizuit in scadere prognoza de inflatie pentru acest an si pentru anul viitor, aceasta urmand sa ramana in teritoriu negativ pana la finalul acestui an.

"Scenariul de baza releva o traiectorie proiectata a ratei anuale a inflatiei semnificativ mai joasa decat cea previzionata anterior, in contextul persistentei la nivel global si regional a unui nivel scazut al inflatiei, de natura sa afecteze comportamentul inflatiei de baza, dinamica preturilor volatile, dar si cea a preturilor administrate. Noua prognoza pastreaza profilul ascendent, in conditiile presiunilor inflationiste exercitate de excedentul de cerere agregata si de costurile unitare cu forta de munca. Astfel, traiectoria prognozata a ratei anuale a inflatiei inregistreaza valori negative pana la finele anului 2016, revine apoi in interiorul intervalului tintei pe parcursul anului 2017, ramanand la finalul acestuia sub punctul central al tintei (2,5% -n.r.)", a explicat guvernatorul BNR.

In raportul asupra inflatiei prezentat in luna mai, BNR estima o inflatie de 0,6% pentru finalul acestui an si de 2,7% la sfarsitul lui 2017.

BNR mentine dobanda cheie

Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis, joi, mentinerea dobanzii de politica monetara la 1,75% pe an si pastrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor in lei si in valuta ale institutiilor de credit.

De asemenea, CA al BNR a decis gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar. Dobanda de politica monetara este nemodificata din luna mai a anului trecut.

Consiliul de administratie al BNR a analizat si aprobat Raportul asupra inflatiei, august 2016, document care va fi prezentat publicului intr-o conferinta de presa organizata in data de 8 august 2016.