În aceste condiţii, noul indice de referinţă va putea fi utilizat pentru toate creditele garantate de stat, informează un comunicat al MFP.

Potrivit sursei citate, va fi modificată Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima casă", iar în această situaţie "se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare, şi anume rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an pentru creditele în lei", precizează MFP.

În ceea ce priveşte Hotărârea Guvernului nr. 1053/2014 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 3% pe an.

Pentru Hotărârea Guvernului nr. 741/2018 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental "Investeşte în tine" se propune înlocuirea sintagmei privind referinţa la ROBOR cu noul indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul adaugă marja de dobândă prevăzută în normele de aplicare astfel, rata dobânzii IRCC plus o marjă de maximum 2% pe an.

"În termen de 10 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a actului normativ, finanţatorii vor transmite Ministerului Finanţelor Publice şi Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - S.A. - I.F.N., Fondului Român de Contragarantare sau fondurilor de garantare, după caz, nivelul costurilor totale, respectiv marja maximă anuală peste nivelul IRCC, pe care le vor aplica creditelor acordate în cadrul programelor guvernamentale de garantare în numele şi în contul statului", se menţionează în comunicat.

Indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,36% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018, conform datelor anunţate joi de Banca Naţională a României (BNR). Acesta este cu aproape 1% mai mic decât indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calcula costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, care se situa joi la 3,32% pe an.

Ministrul Finanţelor a anunţat vineri că va avea discuţii cu reprezentanţii băncilor în cursul săptămânii viitoare pentru a vedea care sunt primele efecte ale Ordonanţei 19 după aplicarea noului indice de referinţă privind dobânzile la credite.

Teodorovici a spus că noul indice în baza căruia se calculează dobânzile la creditele acordate de bănci populaţiei prin programul Prima casă în mod „categoric” nu va afecta ratele în sensul creşterii acestora.

Întrebat cum se va aplica programul Prima casă după noul indice bancar, ministrul a spus: „Cum va fi posibil: cu prevederi legale în acest sens”.

BCR, pe de altă parte, susține că potrivit OUG 19, IRCC se aplică doar creditelor de consum şi celor ipotecare standard.

Din informaţiile noastre, OUG19 prevede că noul indice IRCC se aplică creditelor reglementate prin OUG50/2020 şi OUG52/2016 – aici sunt creditele de consum si cele ipotecare standard, excepţie Prima Casă. Prima Casă are preţ reglementat de către statul român prin legislaţie specifică, ROBOR 3M + marja de maximum 2%”, a anunţat BCR, citată de News.ro.

Banca Naţională a României a publicat joi indicele de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), reglementat prin art.II şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, acesta fiind de 2,36% pe an. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.

Începând cu data de 2 mai, BNR va publica indicele zilnic şi, la sfârşitul fiecărui trimestru, valoarea actualizată a indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor.

”Rata de dobândă zilnică a tranzacţiilor interbancare reprezintă media ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa monetară interbancară (indicele zilnic)”, se arată într-un comunicat publicat recent de BNR.

Noul indicator a fost introdus prin Ordonanţa de urgenţă 19/2019, care modifică OUG 114/2018, din decembrie 2018, prin care a fost introdusă şi taxa pe activele bancare.

Conform OUG 19/2019, "pentru creditele acordate în moneda naţională, dobânda va fi compusă dintr-un indice de referinţă calculat exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare la o anumită perioadă, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului. Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobânda variabila se publică în fiecare zi lucrătoare pe website-ul Bancii Naţionale a României(...) Indicele de referinţă se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor".