Aproape 8 milioane de contracte de credit trebuie modificate de banci in urmatoarele trei luni pentru plafonarea comisionului de rambursare anticipata la 1% din suma de achitat, respectiv pentru eliminarea acestuia la creditele cu dobanda variabila, indiferent daca sunt credite ipotecare sau de consum, conform ordonantei. 

Radu Ghetea, seful Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), sustine ca "vor aparea situatii delicate, pentru ca sunt clienti care au beneficiat de dobanzi mai reduse tocmai in virtutea unui angajament de fidelitate fata de banca finantatoare, a fost o negociere acolo. Impactul negativ asupra costurilor bancilor este cert si va influenta direct costul creditelor noi", scrie Ziarul Financiar.

Totusi, potrivit presedintelui ARB, nu vor avea loc "migrari" semnificative ale clientilor de la o banca la alta. "Cel mult vor fi refinantate credite cu dobanzi foarte mari". El atentioneaza ca in cazul creditelor ipotecare clientii trebuie sa aiba in vedere ca valoarea garantiilor care au fost luate in calcul la contractarea creditului intial a scazut foarte mult, astfel ca la solicitarea unui credit de refinantare aceeasi garantie s-ar putea dovedi insuficienta. "Eventual, va trebui sa aduca o garantie suplimentara sau sa vina cu bani de-acasa mai multi".

Proiectul, prezentat la inceputul anului, prevede eliminarea comisionului de rambursare anticipata la creditele cu dobanda variabila, atat a celor cu garantii imobiliare, cat si a celor fara acest tip de garantii, precum si limitarea la 1% a comisioanelor la credite cu dobanda fixa.

Actul normativ mai stabileste ca un consumator are dreptul sa se retraga din contractul de credit, fara a invoca motive, in termen de 14 zile calendaristice.

Directiva 2008/48/CE prevede ca obligatia bancii de limitare a comisionului de rambursare anticipata nu este aplicabila in privinta contractelor de credit garantate cu ipoteca asupra unui bun imobil sau garantii similare, a contractelor de credit pentru dobandirea/pastrarea proprietatii unui imobil sau a celor a caror valoare este mai mica de 200 de euro si, respectiv, mai mare de 75.000 de euro.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) a elaborat inca de la inceputul anului proiectul de ordonanta de urgenta care extinde prevederile Directivei 2008/48/CE, astfel incat sa se aplice tuturor contractelor de credit, inclusiv creditelor ipotecare si imobiliare, indiferent de valoarea totala a creditului, precum si contractelor de leasing.

Totodata, proiectul presupune aplicarea prevederilor si contractelor aflate in derulare, nu numai pentru cele incheiate dupa data intrarii in vigoare a ordonantei.

Astfel, bancile ar trebui sa modifice pana in luna septembrie aproape toate contractele de credit incheiate cu populatia pentru a le adapta la noile reglementari UE si nu vor mai putea incasa comisioane la rambursarile anticipate pentru imprumutrile cu dobanda variabila, in timp ce la celelalte comisioanele sunt limitate la 1%. Unele banci au renuntat deja de bunavoie la comisionul de plata anticipata!

Premierul Emil Boc a declarat, in aprilie, ca Guvernul va adopta proiectul de act normativ propus de catre ANPC privind eliminarea comisionului de rambursare anticipata a creditelor bancare, inclusiv pentru imprumuturile cu garantie imobiliara.