Persoanele fizice care detin cladiri cu o alta destinatie decat cea de locuinta vor plati un impozit reprezentand pana la 2% din valoarea impozabila, iar impozitul pe masini va fi majorat semnificativ, de doua ori si jumatate in cazul autoturismelor cu motorizari de pana la 1.600 centimetri cubi.

Persoanele fizice, care in prezent sunt impozitate cu 0,1% din valoarea impozabila a cladirii, vor fi obligate sa achite pentru cladirile nerezidentiale un impozit cuprins intre 0,25 si 1,5% din valoarea calculata de catre un evaluator autorizat sau de 2% din valoarea impozabila, daca nu exista un raport de evaluare.  Astfel, persoanele fizice vor fi taxate similar firmelor care detin astfel de cladiri. Cota impozitului pe cladiri pentru care exista un raport de evaluare va fi stabilita de primarie. 

In acelasi timp, proiectul modifica valorile de impozitare si coeficientii de ajustare pentru locuintele persoanelor fizice, insa suma de plata va ramane foarte apropiata de valorile actuale. 

Modificari vor fi efectuate de Guvern si la impozitul pe terenul din intravilan, unde suma de plata creste proportional cu rangul si zona localitatii, ajungandu-se la cresteri de la 10.353 lei/hectar la 83.000 lei/hectar. 

Pentru proprietarii de masini, impozitul va creste de la 8 lei la 20 lei pentru fiecare 200 centimetri cubi in cazul autoturismelor cu motoare de pana la 1.600 cm3 inclusiv si de la 18 lei la 30 lei/200 cmc pentru masinile cu o capacitate cilindrica cuprinsa intre 1.601 cmc si 2.000 cmc inclusiv. 

Pentru autoturisme cu o capacitate cilindrica intre 2.001 cmc si 2.600 cmc inclusiv, impozitul va scadea insa de la 72 lei la 60 lei/200 cmc, scaderea continuand si pentru masini cu motoare mai mari. 

Majorari de impozit vor fi efectuate si pentru masini de marfa, motociclete, barci cu motor, scutere de apa. 

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri seara, ca a primit la promulgare legea privind diminuarea contributiilor de asigurari sociale si ca are semne de intrebare privind oportunitatea masurii, spunand ca este de parere ca Guvernul are ca tinta acoperirea deficitului rezultat prin micsorarea CAS prin cresterea taxei pe proprietate de 2-3 ori.